Ultima oră

Ilan Shor şi Viorel Bârcă, audiaţi de CNA şi procurorii anticorupţie în dosarele BEM

Foştii şefi ai Băncii de Economii, Ilan Shor şi Viorel Bârcă, au fost audiaţi astăzi de CNA şi procurorii anticorupţie în cadrul celor două cauze penale, pornite pe faptul încălcării regulilor de creditare de către administraţia Băncii de Economii şi pe faptul abuzului de serviciu, ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit Băncii Sociale.

Procurorii îi învinuiesc pe cei doi de gestionarea frauduloasă a instituţiilor financiare, iar în prezent, Ilan Shor şi Viorel Bârcă au statut de învinuit, aflându-se sub control judiciar.

În fapt, investigaţiile procurorilor şi ofiţerilor CNA vizează foşti preşedinţi ai consiliilor de administrare a băncilor, actuali şi foşti membri ai Consiliilor, dar şi agenţi economici care au beneficiat de creditele, acordate cu pretinse încălcări. În cadrul acestor cauze au fost efectuate mai multe acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii şi arestări, iar la această etapă 10 persoane au statut de învinuit.

În paralel, un grup de anchetă, format din procurori anticorupţie şi ofiţeri CNA, desfăşoară acţiuni în cadrul investigaţiei extinse în cazul celor trei bănci. Aceştia investigează aspectele ce vizează gestionarea prejudiciabilă a proprietății de stat şi pierderea controlului statului asupra administrării Băncii de Economii. În procesul de urmărire penală, au fost ridicate un şir de documente şi acte de la diferite instituţii ale statului, iar mai mulţi demnitari au fost citaţi pentru audieri. Ieri, foştii premieri Iurie Leancă şi Chiril Gaburici, viceguvernatorul Băncii Naţionale Ion Sturzu, ministrul Finanţelor Anatol Arapu,
preşedintele Comisiei de anchetă privind situația din sistemul financiar-bancar, Marcel Răducan şi alte persoane publice au fost audiaţi în calitate de martori în acest dosar. Anterior, alţi reprezentanţi ai statului au fost chemaţi de procurori pentru a fi audiaţi asupra circumstanţelor legate de fraudele din sectorul bancar, precum şi măsurilor întreprinse în vederea asigurării securităţii în sistemul financiar.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *