Ilan Shor: ”Voi face declarații care vor zdudui lumea politică!”
Vezi declaraţia integrală:
"În ultima perioada unii politicieni şi persoane cu funcţii de răspundere în stat au dat startul unui adevărat concurs: cine se va ascunde mai bine după Ilan Sor, profitând de desfăşurarea anchetei şi de statutul meu, care nu-mi permite acum să fac public declaraţii privind cazurile investigate sau să dau detalii din acest dosar. Dar, ceea ce ei nu iau în calcul este faptul, că va veni momentul când adevărul se va află, când eu voi putea face declaraţii care, nu exclud, vor zgudui lumea politică şi vor duce la reconfigurarea ei.
Ceea ce sa întâmplat la BEM, timp de mai mulţi ani, nu poate fi şters dintr-o mişcare, aşa cum încearcă unii să facă. Urmăresc toate eforturile de a ascunde volumul real al furturilor de la BEM, de până la 2013. Totodată se vede clar şi încercarea de a transferă această gaură pe perioada ultimilor doi ani. Asta, deşi atâţia experţi, inclusiv internaţionali, au constatat clar că o suma atât de mare de bani nu putea fi sustrasă din banca, într-o perioada atât de scurtă, şi că delapidările au avut loc timp de mai mulţi ani, adică atunci când banca aparţinea statului.
Sunt gata să răspund pentru modul în care am administrat BEM şi să demonstrez că am acţionat în beneficiul instituţiei. Dar oare cei care au stat la conducerea băncii până la venirea investitorilor privaţi, reprezentanţii statului, sunt gata să răspundă pentru acea gaură imensă formată la BEM, pentru creditele neperformante?! De ce nimeni dintre ei nu face nicio declaraţie despre acea perioada? De ce nu cer, cu aceeaşi ardoare, anchetarea acelei perioade şi nu fac apeluri în acest sens către organele de anchetă?!
Problemele la BEM nu a început în 2013. Atunci banca ajuns deja în situaţie critică, iar statul a recunoscut asta public, la nivel de Parlament. Însă, cine a adus BEM spre catastrofă, nu a vrut să verifice nimeni. Oare de ce? Acum se încearcă transferul întregii pagube pe perioada ultimilor 2 ani, în speranţa că s-a găsit ţapul ispăşitor pentru toate păcatele anilor trecuţi, iar cei care au devalizat banca vor scapă basma curată.
Fac un apel către toţi politicienii şi funcţionarii, implicaţi direct sau indirect, prin formaţiunile politice care au fost la guvernare când BEM aparţinea statului şi era prădată zi de zi, să înceteze această diversiune şi manipulare a opiniei publice. Dacă au ceva de spus, să se prezinte în faţă organelor de anchetă, aşa cum fac eu, şi să explice cum BEM a fost adusă în prag de faliment, cu miliarde pagubă, în perioada în care acţionar majoritar era statul. Dacă într-adevăr se doreşte aflarea adevărului despre tot ce s-a întâmplat la BEM, haideţi să începem cu începutul: de la cei care au gândit această schemă de creditare frauduloasă, să ajungem la cei care au realizat-o şi apoi, în final, să ieşim la beneficiarii reali ai acesteia.
Sunt gata să prezint organelor de anchetă toate informaţiile necesare privind perioada în care am fost angajat în administrarea BEM şi chiar să ofer informaţii detaliate privind modul în care am preluat banca. Adevărul, însă, nu se va află niciodată, dacă ne vom limita, manipulaţi fiind, doar la perioada scurtă, cât banca era administrată de investitori privaţi şi vom evita perioada mut mai lungă în care sau operat adevăratele devalizări, ce au condus banca spre faliment.
Ţin să menţionez că din momentul începerii urmării penale legate de cazul BEM eu pregătesc materialele necesare, care să-mi probeze nevinovăţia, dar şi dovezi clare despre modul în care banca a ajuns în situaţia în care este astăzi. Sunt sigur că în scurt timp, opinia publică va avea posibilitatea să afle ce s-a întâmplat în mod real la această banca. Până atunci, fac apel la prudenţă în interpretarea declaraţiilor pe care le fac anumite persoane, în scopul de a deturna atenţia societăţii de la cauza reală care a generat criză de la BEM, în special de la perioada când această era administrată de stat."
sursa: protv.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!