Imaginile bizare cu atacul șocant cu ciocanul asupra lui Paul Pelosi, soţul fostei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor / VIDEO
Autorităţile judiciare din San Francisco au dat publicităţii vineri imagini de la atacul asupra lui Paul Pelosi, soţul fostei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, care în octombrie anul trecut a fost lovit cu un ciocan de un bărbat care a intrat în casă cu intenţia de a-i face rău liderei democrate, relatează Reuters.
Imaginile au fost surprinse de camerele purtate pe corp de poliţiştii care au intervenit la incidentul din 28 octombrie, dar şi de camerele de supraveghere.
Imaginile îl arată pe soţul fostei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor luptându-se cu agresorul său pentru controlul ciocanului cu câteva momente înainte de a fi lovit în cap de acesta. De asemenea, imaginile filmate de camerele corporale de supraveghere ale poliţiştilor arată cum suspectul David DePape îi smulge din mână unealta lui Paul Pelosi şi se năpusteşte spre el cu ciocanul deasupra capului. Lovitura dată lui Paul Pelosi are loc în afara razei camerei de supraveghere. Pelosi, aparent inconştient, poate fi văzut ulterior întins cu faţa în jos pe podea, în pijama şi lenjerie intimă.
MOMENTUL ÎN CARE ATACATORUL INTRĂ ÎN CASĂ
Înregistrările îl mai arată pe presupusul atacator, David DePape, un bărbat în vârstă de 42 de ani, în timp ce sparge un geam de sticlă pentru a intra în casa din San Francisco a soţilor Pelosi. Mai întâi, el se apropie de o uşă cu geamuri de sticlă, puţin după ora 2 dimineaţa, pleacă şi apoi se întoarce cu un rucsac mare şi având alte două genţi. Pune obiectele jos şi scoate un ciocan, oprindu-se pentru a-şi pune mănuşi, după care îl foloseşte pentru a sparge geamul uşii, astfel încât să poată intra.
De asemenea, din înregistrările făcute publice se aude cum Paul Pelosi, care are 82 de ani, sună la 911, stânjenit vizibil şi vorbind cu dispecerul, aparent avându-l pe DePape lângă el.
APELUL LA 911
În timpul apelului la 911, Paul Pelosi pare să îşi comunice suferinţa într-un mod indirect, pentru a nu-l provoca pe DePape, dar devine din ce în ce mai direct pe parcursul conversaţiei de aproximativ trei minute. La un moment dat, el întreabă dacă cineva de la Poliţia Capitoliului SUA se află în apropiere, în condiţiile în care Nancy Pelosi nu se afla în San Francisco în acel moment.
După ce spune: “Am o problemă, dar el (DePape) crede că totul este în regulă”, dispecerul îi spune că ar trebui să sune din nou, dacă va avea nevoie. În acel moment, Pelosi răspunde: “Nu, nu, nu, nu, acest domn tocmai a intrat în casă şi vrea să o aştepte pe soţia mea să vină acasă”. El îi spune dispecerului că nu îl cunoaşte pe DePape, dar DePape se identifică ca fiind un “prieten”. Spre finalul apelului, Pelosi spune: “Vrea să închid naibii telefonul. Bine?”
Paul Pelosi dormea când DePape a intrat în casă. Nancy Pelosi se afla la Washington în acel moment şi se afla sub protecţia echipei sale de securitate, care nu se extinde la membrii familiei.
După ce DePape a intrat peste Paul Pelosi în dormitor, acesta a încercat să ajungă la un telefon, dar DePape i-a blocat calea, au declarat autorităţile. Pelosi i-a spus apoi lui DePape că trebuie să folosească toaleta, unde telefonul său mobil era la încărcat, ceea ce i-a permis să sune la 911.
Din fericire, dispecerul a fost alert şi şi-a dat seama din vocea calmă a lui Pelosi – şi din răspunsurile lui DePape din fundal – ca ceva este în neregulă, aşa că a codificat apelul ca fiind prioritar, ceea ce a dus la un răspuns mai rapid al poliţiei.
MOMENTUL ÎN CARE ATACATORUL ÎL LOVEŞTE PE PAUL PELOSI
În imaginile filmate cu echipamentele purtate pe corp de poliţie, se vede cum doi agenţi bat la uşa casei soţilor Pelosi.
Când uşa locuinţei s-a deschis, potrivit imaginilor de pe body-cam, amândoi bărbaţii sunt cu faţa la poliţiştii de la uşă. Iniţial, ciocanul se află în umbră şi durează aproximativ cinci secunde până când o lanternă arată că DePape ţine mânerul ciocanului cu mâna dreaptă şi strânge cu mâna stângă mâna dreaptă cu care Pelosi apucase capul ciocanului. Lupta nu este evidentă în primele câteva secunde.
“Ce se întâmplă, omule?”, întreabă ofiţerul.
“Totul este în regulă”, răspunde DePape.
“Aruncă ciocanul”, spune ofiţerul.
DePape spune “mmm, nu” şi încearcă să scoată unealta din strânsoarea lui Pelosi. Pelosi spune: “Hei, hei”.
DePape câştigă controlul ciocanului în cele din urmă, ridică ciocanul deasupra capului şi-i dă o lovitură. Pelosi dispare din raza camerei de filmat, iar poliţiştii se năpustesc înăuntru. Au cerut întăriri în timp ce se luptau cu DePape, iar Pelosi zăcea la pământ..
Paul Pelosi, care stă nemişcat, poate fi văzut parţial sub corpul lui DePape, în timp ce acesta este imobilizat de poliţişti.
AGRESORUL O CĂUTA PE NANCY PELOSI
Avocatul lui DePape a calificat publicarea dovezilor drept o “greşeală teribilă”. Într-o declaraţie, el a spus că “imaginile sunt emoţionale şi ar putea alimenta teorii nefondate despre acest caz. Suntem extrem de îngrijoraţi de posibilitatea ca DePape să nu aibă parte de un proces corect”, a adăugat avocatul.
DePape este pus sub acuzare pentru tentativă de răpire şi agresiune. El a pledat nevinovat la acuzaţiile de tentativă de crimă, atac cu o armă mortală, jaf, abuz asupra persoanelor în vârstă, detenţie şi ameninţare a unui funcţionar public.
Agresorul o căuta pe Nancy Pelosi şi dorea să aştepte până când fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor se întorcea acasă, a declarat Paul Pelosi.
La interogatorul pe care l-a avut la poliţie după ce a fost reţinut, DePape a declarat că nu regretă atacul, chiar dacă nu a fost asupra lui Nancy Pelosi, ţinta sa. Surprins să îl găsească pe Paul Pelosi în casă, DePape a spus că cea mai mare parte a întâlnirii lor a fost “destul de amicală”, dar în final l-a atacat cu ciocanul pentru că “avea o misiune”. DePape a spus că atacul s-a petrecut foarte repede şi şi-a amintit cum i-a luat prin surprindere pe ofiţeri. “Am smuls ciocanul de la el, am sărit la acţiune”, a spus el cu emoţie în glas. DePape a spus că nu-şi aminteşte de câte ori l-a lovit pe Pelosi, dar a spus că a fost cu “toată forţa”.
Agresorul a mai explicat că voia să o atace pe Nancy Pelosi pentru că a minţit publicul american şi avea de gând să o ia ostatică. El crede în teoria conspiraţiei potrivit căreia democraţii i-au furat lui Trump alegerile din 2020 şi voia “să-i rupă rotulele” dacă va mai minţi.
Când a fost întrebat de ce nu a plecat când şi-a dat seama că Nancy Pelosi nu era acasă şi că poliţia era pe drum, el s-a comparat cu Părinţii Fondatori, explicând că a refuzat să se predea.
UN ATAC CARE A ŞOCAT ŞI CARE A DAT NAŞTERE LA NOI TEORII ALE CONSPIRAŢIEI
Atacul a şocat Washingtonul şi a provocat din nou îngrijorări legate de o creştere a violenţei politice. Pe de altă parte, a scos în evidenţă limitele Poliţiei Capitoliului SUA (USCP), care este însărcinată cu protejarea Congresului şi a reprezentanţilor care fac parte din acesta. Numeroşi ofiţeri USCP au fost răniţi, de altfel, în timpul atacului din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu, când susţinătorii revoltaţi ai lui Trump au spart barierele de securitate. Şi atunci, unii dintre protestatari au arătat clar că o căutau pe Nancy Pelosi.
În timp ce mulţi politicieni au condamnat atacul din San Francisco, unii republicani au luat în derâdere incidentul, care a dat naştere şi la o serie de teorii ale conspiraţiei pe internet.
REACŢIA LUI NANCY PELOSI
Într-un interviu acordat la 17 noiembrie, după ce a anunţat că nu va mai candida pentru o funcţie de conducere în cadrul grupului democrat din Congres, Nancy Pelosi a vorbit despre gravitatea rănilor soţului ei şi despre “efectul traumatizant” al celor întâmplate la domiciliul ei din San Francisco.
“Dacă ar fi căzut sau ar fi alunecat pe gheaţă, într-un accident, şi s-ar fi lovit la cap, ar fi fost oribil. Dar să fie o agresiune asupra lui, pentru că mă căutau pe mine, este cu adevărat….numiţi-o vinovăţie a supravieţuitorului sau ceva de genul acesta. Dar efectul traumatic asupra lui…acest lucru s-a întâmplat în casa noastră, casa noastră e o scenă a crimei”, a mărturisit Pelosi.
Vorbind la Capitoliu, vineri, după publicarea imaginilor, Nancy Pelosi a declarat că nu le-a văzut şi nici nu are de gând să vadă “agresiunea mortală” asupra soţului ei.
După atac, Paul Pelosi a fost operat de urgenţă, având între altele o fractură de craniu şi răni la braţe şi mâini. El a fost externat din spital câteva zile mai târziu, dar se confruntă cu un lung proces de recuperare.