„Îmi este milă de tinerii din țară”
Ei nu sunt subiect de titluri bombastice în presă, dar asta nu înseamnă că nu au nimic de spus. Așadar, continuăm rubrica dedicată oamenilor de rând și gândurilor ce-i frământă.
Ion Pădure, profesor, 84 de ani
„Sunt profesor la Facultatea de Inginerie și Management în Electronică şi Telecomunicaţii. La universitate am ore cu tineri care sunt talentați și luptă pentru viitorul lor, dar în zadar.” […]
„Îmi este milă de tinerii care absolvesc universitățile și nu sunt aranjați, iar apoi toți pleacă în străinătate. Acolo, cetățenii noștri care sunt specialiști foarte buni lucrează la munci nevrednice. Statul nu asigură viitorul acestor tineri acasă. Noi, bătrânii, ne descurcăm cum putem, că ne-am aranjat de mult. Dar ce posibilități au tinerii din țară?” […]
„Împreună cu copiii suferim și noi părinții. Dacă tinerii ar trăi bine, când totul în familie ar fi bine, părinților nu le-ar rămâne decât să se bucure pentru aceștia. Dar când e rău, ne doare să vedem cum copiii noștri plâng.” […]
„Fiecare merită să aibă atâta cât face. Dar la noi în țară avem mulți care nu merită nici funcțiile pe care le ocupă. Ei nici măcar nu știu a vorbi.” […]
„Avem nepoței, pentru care ne îngrijorăm și ne este foarte greu. Acum mi-a venit nepoțica cu viitorul ei soț în vizită și noi, buneii, avem o mare bucurie pentru astfel de vizite”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!