Omul e asemenea unui împărat care, din când în când, mai omoară un supus din plictiseală, mai distruge o casă din plăcere, mai înfometează caii din grajd din lene. Un împărat care ar duce la exasperare întreaga împărăție.
Omul, pus de Dumnezeu ca o cunună a creației, se comportă de cele mai multe ori ca – știm noi care – cununa de spini. Uneori din vina altora. Cum e cazul gunoaielor de la sat, arse sau depozitate te miri pe unde din simplul motiv că nu există un contract al Primăriei cu o firmă de salubrizare.
Animalele nehrănite, câinii otrăviți doar pentru că noi i-am învățat să trăiască aproape de om, pesticidele folosite cu rost și fără, nitrații cu care îndesăm un pământ din care extragem tot ce putem, de la metale, la mult mai multe cereale pe care el, într-un ciclu normal, ar putea să ni le ofere.
Gândiți-vă cât scot oamenii din pământ și ce întorc înapoi. Gunoaie peste gunoaie, haine, hârtii, plastic: produse cu tonele zi de zi în întreaga lume și care nu dispar cu aceeași viteză cu care apar. Probabil singura datorie față de acest pământ ne-o facem după ce murim și prin materia noastră mai oferim pământului un gram de energie.
Iisus ne vorbea despre pomul care nu dă roade, dar noi nici măcar acel pom nu reușim să fim. Fiindcă acela crește pe bucata lui de pământ, fără să facă alt rău. Omul, în schimb, știe cum poate otrăvi totul în jur cu nepăsare, lăcomie, răutate.
Poate vă pare un articol venit dintr-o pornire ecologică, dar nu e așa. E vorba de o datorie morală, pe care dacă fiecare dintre noi ar împlini-o, lumea ar arăta altfel și ar mai putea fi un loc în care să trăiască și urmașii noștri.
Mă gândesc de multe ori cum dăm vina pe Dumnezeu pentru bolile noastre, mai ales cele grele, care apar la tineri, dar niciodată nu stăm să ne gândim că omul a contribuit cu nebănuită energie la îmbolnăvirea unei planete, care nu face altceva decât să ne întoarcă ceea ce noi i-am dat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
