Dizolvarea Uniunii Sovietice a creat un imens câmp de bătălie în spaţiul fostelor state comuniste, o imensă zonă-tampon care părea ieşită de sub controlul imperial – doar părea, statele din estul şi centrul Europei devenind rapid premiul cel mare. Moştenirile diferite ale comunismului au primit tratamente diferite: Iugoslavia s-a dezintegrat în urma a numeroase războaie, Cehia şi Slovacia s-au despărţit în mod amiabil, Bulgaria pare să aibă ca obiectiv naţional ieşirea de pe ultimul loc din statistici, Ungaria îşi duce cu perseverenţă obsesia unui vis imperial dispărut cu jumătate de secol în urmă, Polonia trăieşte cu impresia că şi-a împlinit visul de a vorbi de la egal la egal cu Germania, iar statele baltice încearcă în continuare să se redefinească după jumătate de secol de ocupaţie sovietică.
România pare intrată de câţiva ani într-un război civil total, purtat în cadrul stabilit de Constituţie. Nu există focuri de armă, dar se poartă aprige bătălii de imagine. De câţiva ani, presa tot moare la Bucureşti, fără însă să îşi dea cu adevărat ultima suflare. De fapt, ziariştii din România au devenit oşteni în acest război, iar oştenii mor în timpul războaielor… Unii sunt mercenari, alţii luptă pe cont propriu, cei mai mulţi sunt înregimentaţi în mari trusturi. Vălmăşagul de azi din România seamănă cu bătăliile medievale în care, la o primă vedere, nu mai este clar cine pe cine izbeşte, nu se mai ştie foarte bine cine este prieten şi cine este duşman. Este furtuna de după intrarea în cadrul imperiului încă nedefinit foarte clar, ce poartă numele de Uniune Europeană.
Ruşii de multe ori rostesc cu dispreţ: da, tot în Soyuz aţi ajuns… Deosebirea între fostul şi actualul Soyuz este totuşi una fundamentală: una, bunăoară, ar fi că în ziua de azi nu se mai organizează deportări în masă (şi mai sunt şi alte deosebiri, tot în defavoarea fostului Soyuz…). Întreaga societate românească se redefineşte şi doar peste mulţi ani vom vedea rezultatele acestui proces. Nici vecinii României nu o duc mai bine: tensiunile interetnice din Bulgaria ies la iveală în forme violente, Ungaria practică o echilibristică riscantă la marginea extremismului, şi chiar şi în de obicei liniştita Cehie vara a fost fierbinte, plină de manifestaţii împotriva ţiganilor.
Iar imperiul de la Răsărit revine în forţă. Adevăratul ţar Putin a aruncat la o parte orice fel de pretenţii de simulare a democraţiei şi se pregăteşte să urce – din punct de vedere formal – pe tronul pe care nu l-a părăsit niciodată în realitate. Înaintea alegerilor de anul viitor de la Moscova, la Chişinău a fost trimis Patriarhul Rusiei, Kirill. Un mic episod din tabloul general al bătăliei geopolitice pentru influenţă în regiune. Chişinăul a rămas de două sute de ani postul avansat al identităţii româneşti din regiune. Nu trebuie uitat că limba moldovenească a devenit proiect politic la Tiraspol, că majoritatea primilor şefi ai organelor de represiune care au instaurat teroarea comunistă în România tot de la Tiraspol au venit. Acelaşi Tiraspol este, în prezent, un instrument aproape perfect împotriva şanselor de aderare europeană ale Chişinăului. Până acum, contraatacul imperiului de Răsărit s-a rezumat la vechile strategii stabilite în perioada interbelică. Mă întreb: ce va urma?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
