Ultima oră

Imprimantele 3D ar putea revoluţiona războiul şi economia

Pentru mulţi, imprimantele 3D rămân un simplu dispozitiv util pentru reproducerea unor figurine banale din plastic, dar, odată cu expirarea recentă a mai multor brevete cruciale, noi imprimante capabile să utilizeze metale, lemn sau ţesuturi vor deveni mult mai accesibile, lăsând loc unei revoluţii istorice pentru industria manufacturieră.

Întotdeauna în căutare de noi tehnologii, puternica industrie de apărare se află în avangarda acestui domeniu inovator. Armata americană a investit masiv în domeniul sectorului imprimantelor 3D pentru a produce uniforme, piele sintetică pentru îngrijirea răniţilor, sau chiar pentru producerea de alimente, potrivit lui Alex Chausovsky, analist al IHS Technology.

Cercetători din cadrul celebrului Massachusetts Institute of Technology (MIT) au inventat deja "imprimarea 4D", folosind materiale care se transformă la contactul cu alte substanţe, cum este apa. Tehnologia va putea duce, în viitor, la producerea de uniforme de camuflaj care îşi vor schimba culoarea în funcţie de mediul înconjurător.

Tehnologia a cunoscut deja primele aplicaţii practice. La sfârşitul lunii decembrie, echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională a putut fabrica, graţie unei imprimante 3D special create pentru avanpostul orbital, o unealtă al cărei design a fost trimis prin e-mail de la sol.

La finele anului 2013, gigantul britanic din domeniul industriei producătoare de armament BAE Systems a folosit pentru prima dată o piesă de metal, creată cu o imprimantă 3D, la construirea unui avion de vânătoare Tornado. Într-un videoclip publicat recent, grupul britanic a făcut referire la posibile utilizări viitoare ale tehnologiei, cum ar fi crearea unui avion cu ajutorul unei imprimante tridimensionale.

"Este o perspectivă de termen lung, dar avem în mod clar ca obiectiv fabricarea unei aeronave utilizând exclusiv tehnologia de imprimare 3D", a declarat, pentru AFP, Matt Stevens, responsabil cu divizia de imprimare 3D din cadrul BAE.

Utilizarea unei imprimante 3D pe front ar putea, de asemenea, să schimbe total tehnicile de luptă şi industria de apărare, potrivit lui Peter W. Singer, expert în domeniul tehnicilor de luptă ale viitorului în cadrul New America Foundation.

"Soldaţii aflaţi pe un front îndepărtat în Afganistan ar putea, de exemplu, să creeze fişierul digital necesar fabricării unei piese defecte şi să o poată imprima", departe de uzinele de armament care ar produce obiectul în mod obişnuit, a spus Singer.

Din punct de vedere ale politicii externe a statelor, tehnologia ar putea face inutilă practica impunerii de sancţiuni.

"Statele Unite au impus sancţiuni asupra multor domenii, de la piese de schimb pentru avioane de luptă, până la echipamente petroliere. Dar imprimantele 3D ar putea face aceste sancţiuni inutile, după ce au constituit o parte crucială a politicii externe de mai mult de o generaţie", a mai spus expertul american.

Posibilitatea de a produce arme ocolind circuitele şi procedurile industriale clasice va duce însă şi la apariţia de noi riscuri.

"Imaginaţi-vă specialişti în explozibili din Orientul Mijlociu care încep să fabrice bombe cu aspectul unor obiecte inofensive sau un lup singuratic care îşi creează cu o imprimantă 3D o armă de plastic cu ajutorul căreia ar putea înşela protocoalele de securitate ale Casei Albe", a avertizat Chausovsky.

Pe lângă creşterea riscurilor privind securitatea, va fi vorba şi despre o revoluţie economică ale cărei consecinţe sunt imprevizibile.

Dacă oricine va putea să fabrice bunuri cu imprimante 3D, ţările ale căror economii se bazează pe producerea de jucării sau haine cu ajutorul mâinii de lucru foarte ieftine s-ar putea trezi într-o reală dificultate.

"Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine pericolul care se desprinde din dezvoltarea tehnologiei de imprimare 3D, vedeţi în ce măsură depinde China de sectorul său de fabricare de produse foarte ieftine", a subliniat Chausovsky.

Inventată în anii 1980, imprimarea tridimensională este o tehnologie mai puţin nouă decât îşi imaginează mulţi, dar beneficiază de o recâştigare a interesului, pentru că brevetele care limitau utilizarea tehnologiei originale sunt pe cale să expire, deschizând calea unei concurenţe care ar trebui să ducă la îmbunătăţirea calităţii şi la ieftinirea tehnologiei.

"Imprimarea 3D va permite crearea de produse imposibil de fabricat cu metodele tradiţionale", a mai spus Chausovsky.

Amploarea implicaţiilor este încă dificil de prezis. "Este pentru prima dată, după foarte mult timp, când ne confruntăm cu o schimbare atât de radicală în materie de inginerie industrială. Nu avem de-a face cu un simplu progres, ci reinventăm regulile", a spus oficialul BAE Systems.
 
Sursa: Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *