ActualitateEconomie

Improvizațiile fac victime. 400 de persoane au furat curent electric în primele luni din an

Un om a murit electrocutat din cauza unei instalații electrice improvizate. Delgaz Grid atrage atenția că improvizațiile fac victime. 400 de persoane au furat curent electric și gaz în primele luni din an. Un bărbat din județul Bacău a mers în vizită acasă la un prieten, iar acolo, din greșeală, a atins niște fire electrice. Neatenția i-a fost fatală. A murit, pe loc, electrocutat. Asta din cauză că prietenul lui a improvizat o „instalație” din fire neizolate, racordată ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice, informează într-un comunicat Delgaz Grid. Compania a identificat în primul trimestru din acest an 395 de cazuri de consum fraudulos, 201 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 194 la rețeaua de energie electrică. Cantitatea de energie sustrasă în cele 395 de cazuri descoperite anul acesta se ridică la circa 5,9 milioane kWh, cu o valoare de peste 2,7 milioane de lei. Anul trecut, în rețeaua Delgaz Grid au fost înregistrate 1.509 de cazuri de consum fraudulos, în creștere față de anii precedenți, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 603 la energie electrică. Cantitatea de energie sustrasă se ridică la circa 24 de milioane de kWh, cu o valoare de peste 11,7 milioane de lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *