Economie

Împrumut de la BERD: 55 de milioane de dolari, investiți în dezvoltarea sectorului agricol din R. Moldova, până în anul 2029

Autoritățile Republicii Moldova vor investi, până în anul 2029, o sumă de 55 de milioane de dolari în dezvoltarea sectorului agricol, bani proveniți dintr-un împrumut accesat de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), transmite Ziarul Național.

Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri, 21 iunie, proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și BERD, în vederea realizării proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)”.

Din acest împrumut, 21 de milioane de dolari vor fi acordate agricultorilor sub formă de granturi, pentru stimularea inițiativelor de promovare și dezvoltare a sectorului zootehnic și horticol. Alte 25 de milioane de dolari vor fi direcționate pentru reabilitarea infrastructurii primare și secundare de irigații.

De asemenea, circa 6,5 milioane sunt planificate pentru fortificarea capacităților Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Tot din suma respectivă va fi sprijinită înființarea Centrului de Consultanță în Agricultură și a Centrelor de Excelență Veterinară. În același timp, circa 2,5 milioane de dolari vor fi utilizate pentru managementul proiectului.

Astfel, potrivit autorităților, resursele financiare vor contribui la îmbunătățirea calității serviciilor agricole, sporirea rezilienței și productivității întreprinderilor agricole, va fi redusă vulnerabilitatea la secetă prin extinderea disponibilității serviciilor de irigare pentru fermieri și asigurarea mecanismelor eficiente de răspuns la crizele emergente.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *