Social

În 2011, au fost depistate 132 de cazuri de abuz sexual faţă de copii

Iniţiatorii campaniei consideră iniţiativele de combatere a acestui fenomen ca fiind ineficiente şi retroactive. De aceea, solicită implicarea factorilor de decizie în realizarea următoarelor măsuri:

1) Iniţierea programelor de prevenire primară a tuturor formelor de violenţă, inclusiv a abuzului sexual, prin intermediul serviciilor de sănătate publică, educaţie, precum şi a serviciilor sociale;

2) Includerea  cursurilor de protecţie a copilului în curricula de pregătire a persoanelor ce lucrează cu copiii (pedagogi, asistenţi sociali, psihologi, medici, poliţişti, etc.);

3) Asigurarea protecţiei copiilor victime ale abuzurilor sexuale prin servicii de reabilitare garantate de stat;

4) Înăsprirea pedepselor pentru abuzatorii sexuali de copii;

5) Crearea unui sistem de monitorizare a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa pentru astfel de infracţiuni, cu limitarea pe viaţa a accesului acestora la angajare în instituţii pentru copii.

Preşedinta CNPAC, Daniela Sâmboteanu, atrage atenţia asupra faptului că abuzul sexual este un fenomen tăinuit atât de abuzator, cât şi de copilul-victimă: “Copilul-victimă a abuzului sexual, în afară de frică, durere, simte şi ruşine. Din acest motiv, poate să ţină în taină, uneori ani în şir, faptul că este abuzat. Potrivit statisticilor, în 80-85% de cazuri, copiii victime îi cunosc pe abuzator, acesta fiind fie un membru al familiei, fie o persoană din anturajul copilului”, ausţine preşedintele CNPAC. 

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2010 au fost înregistrate 191 cazuri de abuz sexual al copiilor, iar în primele 10 luni ale anului 2011 au fost înregistrate 132 cazuri de abuz sexual faţă de copii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *