Social

În 90 de locuri din Chișinău vor fi montate circa 300 de bare pentru parcarea bicicletelor. Care este valoarea proiectului

Circa 300 de bare pentru parcarea bicicletelor sunt montate în 90 de locuri din orașul Chișinău, câte 3 – 5 bare la fiecare locație, informează primăria Capitalei.

Instalațiile sunt montate în preajma instituțiilor publice, culturale și de agrement, de învățământ, medicale, educaționale, dar și în zona parcurilor din Chișinău. Acestea sunt construite din bare de metal şi sunt ancorate într-o fundație de beton, transmite Jurnal.md.

Valoarea proiectului este de 634 de mii de lei.

Antreprenorul lucrărilor a fost contractat în urma licitației publice desfășurate de către Direcția Generală Mobilitate Urbană (DGMU) la sfârșitul anului 2022.

Pentru eficacitatea și corectitudinea aplasării instalațiilor, DGMU a încheiat un contract de consultanță cu un expert delegat de Alianța Biciclete Chișinău, pentru a se pronunța asupra locațiilor, modului de amplasare, precum și a altor aspecte.

Până în prezent, au fost montate 45 de bare în 13 locații: – Teatrul „Eugene Ionesco”, bd. Grigore Vieru 11 – Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, str. Miron Costin – Universitatea Tehnică a Moldovei, str. Studenților 7 – Oficiul Poştal 2068, bd Moscova, 14/1 – Gara Feroviară, Aleea Gării – Oficiul Poştal 2000, Piaţa Gării 3 – Oficiul Poștal, sediul Central, Ștefan cel Mare 134 – Oficiul Poștal 2005, bd. Grigore Vieru 5 – Piaţa Ceucari, str. Socoleni – Curtea Supremă de Justiție, str. P. Rareș 18 – Liceul Teoretic „M. Lomonosov”, str. Putnei 93 – Direcţia Generală Mobilitate Urbană, str. Serghei Lazo 18 – SA „Apă-Canal Chișinău”, Albișoara 38.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *