În câteva raioane ale țării vor fi construite peste 1000 de locuinţe sociale
După darea în exploatare a 40 de apartamente în Călăraşi, urmează în următoarele luni să se inaugureze blocuri sociale în raionale Briceni, Sângerei şi Hânceşti, dar şi din alte raioane, scrie IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, de locuinţe sociale se vor bucura de anul viitor şi familiile defavorizate din Soroca, Leova, Nisporeni, Ialoveni şi Chişinău, iar începând cu 2016, locuinţe sociale vor fi construite în raioanele Drochia, Făleşti, Ungheni, Donduşeni, Anenii Noi şi Cahul.
Planul de construcţie de la zero a locuinţelor speciale pentru familiile cu situaţie socială grea, familiilor numeroase sau social-vulnerabile prevede amenajarea „la cheie” a peste 1000 de apartamente, pe tot teritoriul Republicii Moldova.
SURSA: IPN.MD