În căutarea locului pentru concertul de Hramul Chișinăului
În condiţiile în care în Piaţa Marii Adunări Naţionale se află protestatarii, tradiţionalul concert ar putea fi strămutat în scuarul Catedralei Mitropolitane, pe strada pietonală sau în scuarul Teatrului de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, transmite IPN.
Subiectul a fost discutat, luni, la şedinţa operativă de la Primărie. „O să umblăm şi noi cu scena, cum umblă aceştia cu corturile prin oraş. Azi în Piaţă, mâine la Parlament, poimâine la ministerul agriculturii. Aşa şi noi, unde o fi liber, acolo o punem, asta e situaţia. E greu de prevăzut situaţia se schimbă de la o zi la alta”, a spus edilul Dorin Chirtoacă.
Tot pe 14 octombrie urmează să fie organizat şi Festivalul Etniilor, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare”. Autorităţile urmează să convoace reprezentanţii etniilor pentru a definitiva programul manifestării.
sursa: ipn.md