Internațional

În ce va consta parteneriatul strategic între SUA şi România

România şi Statele Unite ale Americii (Statele Unite) împărtăşesc o istorie comună de legături strânse între popoarele noastre, un angajament către democraţie, o relaţie strategică durabilă, precum şi voinţa de a răspunde provocărilor şi ameninţărilor comune. Legături puternice şi profunde leagă popoarele României şi Statelor Unite prin relaţii culturale, economice şi ştiinţifice. Acest Parteneriat Strategic reflectă cooperarea excelentă şi în extindere între ţările noastre pentru promovarea securităţii, democraţiei, oportunităţilor oferite de economia de piaţă şi a schimburilor culturale.
 
Credem că dezvoltarea continuă a unui Parteneriat Strategic durabil şi pe termen lung consolidează securitatea României şi a Statelor Unite, precum şi a spaţiului euro-altantic. Piatra de temelie a cooperării noastre este reprezentată de solidaritatea consacrată în articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, care prevede că un atac armat împotriva unuia sau mai multora dintre statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va fi considerat un atac armat împotriva tuturor membrilor săi. România şi Statele Unite recunosc importanţa consolidării securităţii lor individuale şi colective prin conlucrarea în cadrul NATO, al Organizaţiei Naţiunilor Unite, al altor organizaţii internaţionale, în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu dreptul internaţional.

Astăzi, cooperarea în domeniul securităţii între România şi Statele Unite este robustă. Salutăm faptul că România şi Statele Unite au ajuns la un acord privind amplasarea în România a elementelor Sistemului din Europa al Statelor Unite de Apărare împotriva Rachetelor realizat printr-o Abordare Adaptivă în Etape, care reprezintă o contribuţie extrem de valoroasă la dezvoltarea capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice. În acest context, la 3 mai 2011, România şi Statele Unite au anunţat selectarea bazei aeriene de la Deveselu ca loc de amplasare a facilităţii antirachetă, reafirmând astfel angajamentul ambelor state pentru apărarea antirachetă. Se anticipează ca amplasarea sistemului să aibă loc în orizontul de timp al anului 2015. România şi Statele Unite salută decizia NATO din noiembrie 2010 de a dezvolta o capabilitate de apărare împotriva rachetelor care să ofere acoperire şi protecţie depline pentru toate populaţiile, teritoriile şi forţele NATO din Europa. Facilitatea de la Deveselu este o componentă importantă a acestei capabilităţi.

România şi Statele Unite cooperează, de asemenea, în mod mai extins şi cu succes în domeniul securităţii, inclusiv prin intermediul Task Force East, prin oferirea posibilităţii Comandamentului European al Statelor Unite şi serviciilor acestuia de a desfăşura în mod periodic unităţi în România, pentru a conlucra cu partenerii români, prin realizarea eficientă de exerciţii de antrenament cu forţele armate din regiunile Europei Centrale şi Mării Negre. Această cooperare s-a realizat pe baza Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005. Intenţionăm să lucrăm împreună la o abordare regională care poate ajuta statele europene interesate să îşi modernizeze forţele aeriene.

România şi Statele Unite au realizat, de asemenea, un parteneriat eficient atât în plan bilateral, cât şi în contextul operaţiunilor NATO, cum ar fi Misiunea de Antrenament NATO în Irak, Forţa Internaţională de Asistenţă în domeniul Securităţii în Afganistan, Kosovo Force (KFOR), Operaţiunea Unified Protector în Libia, precum şi în alte operaţii, cum ar fi Operaţiunea Enduring Freedom sau Operaţiunea Iraqi Freedom. Statele Unite salută aprobarea de către România a solicitării Statelor Unite de a utiliza baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu şi portul Constanţa ca punct logistic central pentru tranzitul materialului militar al SUA înspre şi dinspre Afganistan şi alte zone de operaţiuni. Ambele state sunt încredinţate că o astfel de cooperare aduce beneficii reciproce pe termen lung relaţiei noastre în domeniul securităţii şi întăreşte Alianţa NATO.

– Continuăm să susţinem oportunităţile pentru creşterea comerţului şi investiţiilor, a cooperării între comunităţile de afaceri şi dezvoltarea cooperării industriale şi tehnologice mai aprofundate.

– Preşedintele Obama a andosat legislaţia co-iniţiată de un număr de membri ai Congresului care va reforma modul în care statele se califică pentru Programul Visa Waiver, pentru a asigura că aliaţii săi puternici primesc aprecierea corespunzătoare. Această legislaţie prevede ca statele candidate la Programul Visa Waiver să se angajeze la o cooperare antiteroristă intensificată cu Statele Unite. Anticipăm cu nerăbdare ca România să îndeplinească acest obiectiv.

– Urmărind viziunea comună a unui Parteneriat Strategic mai extins şi mai profund, România şi Statele Unite au identificat următoarele domenii de cooperare întărită:

– Sistemul Statelor Unite de apărare împotriva rachetelor balistice şi capabilitatea NATO de apărare antirachetă, recunoscând că acest sistem contribuie la apărarea României şi a Statelor Unite, precum şi a aliaţilor europeni ai NATO, şi întăreşte stabilitatea regională;
Dezarmarea, neproliferarea şi controlul armamentelor;

– Combaterea terorismului şi gestionarea altor riscuri şi ameninţări emergente, prin consolidarea schimburilor de informaţii;
Cooperarea în cadrul NATO, inclusiv prin îmbunătăţirea interoperabilităţii şi a cooperării în domeniul echipamentelor de apărare şi al materialelor conexe;

– Cooperarea regională şi stabilitatea, inclusiv în Europa de Est şi în Balcanii de Vest, inclusiv prin îmbunătăţirea cooperării NATO-UE, întărirea instituţiilor euro-atlantice şi căutarea de soluţii pentru conflictele îngheţate;

– Comerţul şi investiţiile, inclusiv prin facilitarea contactelor între comunităţile de afaceri, în paralel cu reafirmarea angajamentului pentru principiile pieţei, statul de drept, un mediu de afaceri sănătos, transparenţă şi integritate publică;

– Securitatea energetică, inclusiv asigurarea diversităţii surselor şi rutelor de transport, cum este Coridorul Sudic, dezvoltarea reţelelor inteligente, studierea surselor neconvenţionale de energie, inclusiv gazul de şist, precum şi urmărirea surselor alternative de energie curată şi liberalizarea pieţelor în vederea atragerii de noi investiţii în sectorul energiei;

– Democraţia şi statul de drept, drepturile omului şi buna guvernare, inclusiv prin susţinerea fermă a acestor valori în regiune, în statele Parteneriatului Estic: Republica Armenia, Republica Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, şi promovarea reformelor şi consolidarea democraţiei în aceste ţări. În plus, acţiunea noastră comună în sprijinul Comunităţii Democraţiilor şi calitatea noastră de membri în Consiliul Drepturilor Omului al ONU reprezintă iniţiative valoroase;

– Educaţia, cercetarea şi contactele interumane, facilitate prin schimburi ale persoanelor din mediul profesional, ale investitorilor, vizitelor de afaceri şi cercetători din domeniul academic şi ştiinţific;

– Ştiinţa şi tehnologia, inclusiv susţinerea continuă pentru diversificarea contactelor între comunităţile academice şi ştiinţifice;
Parteneriatul nostru Strategic durabil şi dinamic este de natură să consolideze securitatea şi prosperitatea României şi Statelor Unite şi anticipăm cu nerăbdare cooperarea noastră viitoare. ”

Washington, D.C., 13 septembrie 2011

Sursa: Ziuaveche.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *