În Chișinău a fost instalat primu reciclator de colectare separată a deşeurilor electrice şi electronice
Solicitat de agenţie, Vasile Efros, şef serviciu proiecte în cadrul Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare a primăriei Chișinău, a menţionat că proiectul e-Reciclare a fost lansat în luna mai 2015 de către primăria Chişinău în parteneriat cu operatorul autorizat SRL “RecWaste” şi are drept scop crearea unui sistem de colectare separată a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
„Pînă acum, în cadrul proiectului am organizat opt acţiuni, în urma cărora au fost colectate aproximativ 12.000 kg de echipamente vechi care vor fi transmise la fabrici specializate de reciclare din Uniunea Europeană. Ulterior, astfel de eco-containere urmează a fi instalate în toate sectoarele oraşului”, a precizat Vasile Efros.
Potrivit managerului de proiect Vasile Frimu, deşeurile electrice şi electronice sînt toxice şi nu trebuie să ajungă în tomberoane împreună cu cele menajere. „Dacă le vom colecta separat şi le vom recicla, vom economisi resursele naturale necesare pentru producerea echipamentelor electronice”, a specificat Vasile Frimu.
La rîndul său, Dumitru Osipov, şef secţie sinteze informaţionale a Inspectoratului Ecologic de Stat, a afirmat că deşeurile electrice şi electronice conţin metale grele, care poluează solul şi apele freatice.
„În 2013, Ministerul Mediului a eliberat o autorizaţie unei firme pentru colectarea separată, reciclarea sau comercializarea deşeurilor electrice şi electronice. În tomberoanele pentru deşeuri menajere putem găsi aparate electrice şi electronice de orice tip, astfel încît, dacă eşti ingenios, poţi să faci din ele un televizor sau calculator. Aceste deşeuri trebuie să le punem în circuitul economic”, a accentuat Dumitru Osipov.
Echipamentele care pot fi reciclate sînt următoarele: baterii, surse de alimentare, încărcătoare pentru telefoane mobile, imprimante, tastaturi, jucării, fiare de călcat, calculatoare, aparate de fotografiat, cabluri, aspiratoare, cuptoare cu microunde, televizoare, video casetofoane şi alte echipamente de uz casnic ce funcţionează pe bază de energie electrică sau baterii.
Sursa: Moldpres