Ultima oră

În Chișinău s-a produs o catastrofă ecologică iar responsabilii vor să mușamalizeze cazul / VIDEO

Update (30 decembrie 11:40) Ministerul Mediului a sesizat organul de urmărire penală că groapa în care s-a scurs păcura a fost acoperită iar conducerea CET-2 și faptul de a a încercat să muşamalizeze cazul.

În urma sesizării scurgerii de aproximativ 40 de tone de păcură la centrala de termoficare CET-2 din Chișinău, procuratura municipiului Chișinău a pornit două cauze penale.

Una dinte cauze este pe faptul încălcării regulilor de circulație a substanțelor chimice (art.224 Cod penal), iar alta tăinuirea datelor despre poluarea mediului (art.225 Cod penal).

Update (16:00) Ministerul Mediului a confirmat cazul de mușamalizare a indicentului ecologic, printr-un comunicat în care se spune că angajații Termoelectrica nu au permis accesul inspectorilor ecologici, motivând că obiectivul protejat are o importanţă strategică, iar ora este târzie. În consecinţă, a fost solicitat un echipaj al poliţiei, căruia la fel i s-a interzis accesul.

Ulterior după mai multe negocieri cu administrația Termoelectrica, un inspector ecologic a fost escortat pe teritoriul CET-2. La prima observaţie, scurgerea necontrolată s-a produs în timpul transferului de păcură dintr-un rezervor în altul, iar în preajmă se afla un tractor şi fusese săpată o groapă adâncă de cca 4 metri, cu o lungime de aprox. 10 metri şi cu o lăţime de 2 metri.

În dimineaţa zilei de astăzi, angajaţii Inspectoratului Ecologic au efectuat un control şi au depistat că groapa fusese aproape în totalitate astupată. În pofida solicitărilor repetate de a evacua solul contaminat, conducerea unităţii CET-2 nu s-a conformat. Estimativ, volumul păcurii deversate constituie 30-40 tone.

În atare context, Ministerul Mediului a sesizat organul de urmărire penală atât pentru obstrucţionarea inspectorilor ecologici în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cât şi pentru tentativa de muşamalizare a cazului.

Update (12:15) Redacția Today.md a reușit să obțină imagini video în exclusivitate, care ar proba faptul că în incinta unității CET-2 din Chișinău a avut loc o scurgere necontrolată de păcură. Surse apropiate anchetei declanșate de Inspectoratul Ecologic afirmă că deversarea de hidrocarburi a avut loc pe parcursul mai multor zile. După inspecția efectuată marți dimineață, Inspectoratul Ecologic urmează să întocmească un proces-verbal de constatare. Cei responsabili, spun inspectorii, vor fi sancționați cu amendă.

Știre inițială: Igor Talmazan, Șeful Inspectoratului Ecologic de Stat a confirmat pentru TIMPUL în această dimineață că pe teritoriul CET- 2 din Chișinău a avut o scurgere mare de păcură. Din datele de care dispun autoritățile volumul scurgerii de păcură este în jur de 40 de tone. „Avem date că această scurgere masivă a avut loc câteva zile în urmă, iar conducerea de la Termoelectrica refuză să comenteze situația dată și dorește să mușamalizeze cazul”, a declarat șeful Inspectoratului Ecologic de Stat. 

Reprezentantul Inspectoratului Ecologic de Stat a spus că pentru mușamalizarea cazului, lucrătorii de la Termoelectrica au pompat păcura în gropi și respectiv aceasta s-a infiltrat în sol, fapt ce reprezintă o catastrofă adevărată pentru mediu. Igor Talmazan a comentat situația ca una gravă din moment ce păcura odată pătrunsă în sol se va scurge în apele freatice. 

Reprezentanții de la Termoelectrica nu au fost de găsit pentru a explica în ce condiții au fost răsturnată această cantitate mare de păcură.

Vom reveni cu detalii.

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *