(În culisele istoriei) Şi-n eternitate tot împreună…

Profesorul Ion Negrescu a fost unicul filozof şi istoric literar care a ocupat postul de primar al Chişinăului (1928-1931).
Probabil, în amintirea contemporanilor efigia acestui om arată exact aşa cum a schiţat-o fiica lui, Dolores Botta-Negrescu:
„Născut la 8 ianuarie 1893 în comuna Holboca, jud. Iaşi, unde tatăl său Dumitru Negrescu, descendent al unei familii de profesori şi cărturari era învăţător la şcoala din această comună, animator al vieţii culturale şi ctitor al bisericii din localitate. 

Urmând această tradiţie, Ion Negrescu va face strălucite studii secundare la Liceul Naţional şi Universitatea din Iaşi, devenind licenţiat al secţiei de Filologie Română a Universităţii din Iaşi, însuşindu-şi o cunoaştere profundă a literaturii române şi a limbilor şi literaturilor slave. Doctoratul în slavistică l-a obţinut în anul 1925 sub conducerea profesorului Garabet Ibrăileanu.
…Chiar de la început Ion şi Ana Negrescu au fost primiţi şi îmbrăţişaţi cu căldură de prietenii lor basarabeni, implicându-se alături de ei în problemele dezvoltării Basarabiei, aşa încât foarte curând I. D. Negrescu a fost ales primar al Chişinăului în două legislaţii şi aşa cum am arătat, deputat şi apoi Secretar General al Ministerului Basarabiei (1932-1935).” ( Din scrisoarea expediată la 19 octombrie 2003).

Începând din 1919, I. D. Negrescu a desfăşurat o neîntreruptă activitate didactică mai întâi în învăţământul secundar ca profesor de Limba şi literatura română la liceele Alecu Russo şi Liceul militar din Chişinău, precum şi ca profesor la Universitatea Populară din Chişinău.
Colaborând cu Pan Halippa, a stat la bazele fondării Universităţii Populare din Chişinău, în cadrul căreia a predat cursul de Limba şi literatura română şi a publicat monografia „Universitatea Populară din Chişinău 1918-1925”.

Dincolo de prim-planul operei sociale şi politice s-a aflat în permanenţă opera literară de foarte bună calitate:
Antologie Română cu glosar în limba rusă şi germană (1921); Studii şi comunicări istorico-literare (1927); Aleksandr Sergheevici Puşkin (Viaţa Basarabiei, 1937, nr. 1-2); Olga Nacu, o scriitoare basarabeancă necunoscută (1938); Viaţa şi opera filozofului Alexandru Sturza (Viaţa Basarabiei, 1933, nr. 1).
În manuscris a rămas o monumentală lucrare: Dicţionar Vechi Slav-Român-Latin cu exemplificări din texte istorice.
La 28 iunie 1940 a fost nevoit să apuce drumurile bejeniei. A funcţionat ca profesor la Colegiul Naţional Sf. Sava şi la Liceul Mihail Eminescu din Bucureşti.
În 1947 este numit conferenţiar la Institutul de Ştiinţe Economice din Bucureşti, iar din 1950 până în 1968 – la Catedra limba şi literatura paleoslavă a Institutului Teologic din Bucureşti.
Aportul lui n-a rămas neobservat, învrednicindu-se de distincţii notorii: Vulturul României în grad de Cavaler (1933), Ordinul Coroana României în grad de Cavaler (1928), medalia Răsplata Muncii, clasa I, conferită de Regele Mihai I „pentru construcţii şcolare” (1928), medalia Răsplata Muncii, clasa I, conferită de Regele Mihai I „pentru învăţământ” (1928), Ordinul Coroana României în grad de Comandor (1930) ş.a.
S-a stins din viaţă în 1970, pe data de 4 noiembrie, la Bucureşti.

Soţia lui, profesoara Ana Negrescu, a fost o personalitate multiculturală, care insista mult ca discipolele sale să fie nişte fiinţe bine cultivate şi cu pronunţate preocupări culturale, cristalizându-se din ele viitoarea elită feminină a Basarabiei. Plecarea forţată şi grăbită din Chişinăul îndrăgit, la 28 iunie 1940, a făcut-o să-şi reverse emoţiile în paginile revistei Viaţa Basarabiei, unde publică o suită lirică, Nostalgie (1940, nr. 7-8, p. 80-81).

În aceeaşi scrisoare din 19 octombrie 2003, Dolores Botta-Negrescu scrie: „…Ana I. Negrescu s-a născut la 8 noiembrie 1892 în localitatea Româneşti, judeţul Botoşani, judeţ în care tatăl ei, Grigore Colomei, avea o moşie, unde părinţii ei locuiau mai ales în timpul verii. Restul anului îl petreceau la Iaşi unde Ana Negrescu, pe atunci Ana Colomei, şi-a făcut studiile, mai întâi la un pension al vremii, apoi la Universitatea Iaşi, unde era o strălucită studentă atât pentru studiile în domeniul literaturii clasice latine, cât şi în cel al literaturilor moderne: română, franceză, filozofie – cât şi pentru marea ei frumuseţe. În anii de facultate l-a cunoscut pe viitorul său soţ, Ion Negrescu, cu care împărtăşea pasiunea pentru literatură, mai ales în cadrul cursurilor profesorului Garabet Ibrăileanu, mult respectat de intelectualitatea ieşeană pentru prezentarea marilor valori ale culturii şi care crease un adevărat cult pentru opera poetică eminesciană, cult împărtăşit cu entuziasm de întreg tineretul studenţesc şi de către tinerii Ion şi Ana Negrescu…
În anul 1916, Ana Colomei s-a logodit cu Ion Negrescu şi apoi, în ciuda opoziţiei foarte hotărâte a mamei sale, care nu concepea ca fiica sa să se mărite cu un tânăr cu o situaţie atât de modestă, întrucât Ion Negrescu rămăsese orfan la 15 ani, iar mama sa, Elisabeta Negrescu, făcea faţă cu greu poverilor vieţii, având grija celor șase băieţi, toţi încă elevi sau studenţi.
Ana Colomei, însă, s-a căsătorit cu Ion Negrescu urmând sentimentele de profundă dragoste, care i-au legat până la sfârşitul vieţii.
A urmat războiul, la care Ion Negrescu a participat ca sublocotenent, fiind distins în luptele grele de la Mărăşti şi Mărăşeşti cu decoraţia Crucea Comemorativă, cu bareta „Mărăşti”.
În momentul istoric al Reîntregirii României, Ion şi Ana Negrescu s-au hotărât să plece în Basarabia unde s-au alăturat intelectualilor basarabeni Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, Ion Costin, Dimitrie Bogos, în frunte cu Ion (Pan – n.n.) Halippa în activitatea de dezvoltare cultural-socială a acestei frumoase provincii.
Îmbrăţişaţi cu dragoste de prietenii basarabeni, au contribuit în domeniul învăţământului şi culturii.
Ana I. Negrescu a debutat ca profesoară de Limba română şi filozofie la Liceul Regina Maria din Chişinău, devenind directoare a acestui mare liceu, iar apoi directoare a Şcolii Normale Florica Niţă din Chişinău…
…Ion şi Ana Negrescu au avut două fiice – Dolores şi Narcisa, care au păstrat dragostea transmisă de părinţii lor pentru ţinutul drag al Basarabiei. Amândouă au continuat tradiţia părinţilor – Dolores în calitate de profesoară de Limba şi literatura franceză şi italiană la Universitatea Bucureşti, iar Narcisa – profesoară de Limba şi literatura română la Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti.
Alături de soţul său, Ana I. Negrescu şi-a dedicat întreaga capacitate, energie şi viaţă dezvoltării Basarabiei”.
Cel mai tânăr autor în familia Negrescu a fost fiica Dolores (8.05.1917, Iaşi), care a publicat în revista Viaţa Basarabiei, în perioada refugiului bucureştean, perioadă foarte grea pentru publicaţie: Recenzie (1940, nr. 9-10, p. 150-151); Rec. la cartea lui Sabin Velican, Pământ Viu. Roman, Bucureşti, Socec; Recenzii (1940, nr. 11-12, p.159-160); Rec. la cartea lui Mircea Eliade, Secretul doctorului Honigberger, Bucureşti, Socec, 1940, 189 p.

Dolores Negrescu a fost căsătorită cu celebrul eseist şi enciclopedist Dan Botta (1907-1958).
În virtutea destinului, Dolores Botta-Negrescu a fost şi ultima colaboratoare a revistei Viaţa Basarabiei care la momentul aniversării a 80-a de la apariţia primului număr (1.01.2012) mai era în viaţă. Am primit de la ea în luna decembrie a anului 2012 un set de poze inedite din arhiva familiei Negrescu şi peste câteva zile am aflat vestea tristă că, la 22 decembrie a aceluiaşi an, s-a stins din viaţă neatingând doar cu cinci luni onorabila vârstă de 96 de ani.
Domnul Radu Costinescu, care în ultimii ani s-a aflat în preajma ei, mi-a comunicat că a fost înmormântată la Cimitirul Bellu, alături de soţ, scriitorul Dan Botta. Iar în imediata apropiere se află mormintele celorlalţi membri ai familiei Negrescu: Ion, Ana, Narcisa…
Se vede că aşa le-a fost destinul ca şi în eternitate să fie tot împreună…