El a reușit să contureze clar noi orizonturi tematice ale acestui domeniu de cercetare. Și acest fapt nu este întâmplător, există o continuitate invizibilă a acestor preocupări, odată ce la Chișinău a activat nu prea mult timp eminescologul Augustin Z.N. Popescu (30.VIII.1910, Bucureşti – 1.IV.1988, Bucureşti), cel care mai târziu va semna Augustin Z.N. POP. Dar care în epocă a folosit pentru scrierile sale mai multe nume literare, înregistrate în „Dicționar de pseudonime” (București,1973) de Mihail Straje: A.P.; A.Z.N.P.; Pop: Aug. Pop; Antioh Profir; Olga Profir. Sunt pseudonimele comunicate autorului de Augustin Z.N. Pop la 4 decembrie 1967.
A ajuns la Chişinău în virtutea meseriei sale de profesor de literatură română.
În biografiile lui de după 1944 nu pomenește de faza chișinăuiană, unde a fost un excepțional profesor de limba și literatura romană la Liceul Militar „Regele Ferdinand I”, și a rămas în memoria discipolilor, mândri că au ascultat prelegerile distinsului eminescolog.
Avem tot temeiul să credem că paginile frumoase despre marea iubire dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle au fost zămislite în provincialul și tihnitul Chișinău. Aici și astăzi mai este vie povestea marii lor iubiri, în intersectarea celor două străzi centrale care le poartă numele.
Mai există un motiv, un resort ascuns pe care-l descoperim în prefața volumului lui Augustin Z.N. Pop
„Mărturii…” (Chișinău, 1989, pag.5):
„Dacă a cunoscut calomnia încă pe când se afla în viață, nici în postumitate soarta Veronicăi Micle nu a fost mai fericită. Biografii improvizați și publiciști fără cercetări speciale și cu un pervertit spirit mercantil, ca N.V. Baboeanu și Octav Minar, inventând documente, mutilând pe cele existente, intervenind pe autografe și construind acțiuni iluzorii, i-au vulgarizat – zeci de ani – amintirea prin cărți de succes facil. În mod cert, prezentarea Veronicăi Micle drept o frivolă și cauza calamităților lui Eminescu contravine realității și ecourilor unei tragice iubiri în opera celui mai mare poet român. La polul opus denigratorilor se situează apologeți de ocazie, care nici mai mult, nici mai puțin, au prezentat-o ca pe o „poetă de forță și o sfântă”. Chiar cercetători de bună credință, dar neavertizați de procedeele incorecte ale autorilor citați, și, acordându-le credit din birou, au folosit deficitar atari „relevări” lipsite de probitate.”
Ani la rând a acumulat documente, mărturii, argumente ce l-au ajutat la reconstituirea biografiilor lui M. Eminescu și V. Micle. A reconstituit nu numai compartimentul documentar, dar chiar și stările de spirit. De aceea cărțile lui „Pe urmele lui Mihai Eminescu” (București, 1978), „Pe urmele Veronicăi Micle” (București,1981), chiar tipărite la Editura „Sport-Turism” au devenit chiar la apariție rarități bibliografice, ediții căutate și citate de specialiștii în materie. Dar ce e cu adevărat relevant, cei doi protagoniști au devenit foarte apropiați de cititorul simplu, fiind prezentați pe înțelesul tuturor.
În capitala Basarabiei, eminescologul Augustin Z.N. Pop s-a numărat printre colaboratorii lui Sergiu Bejan, rectorul Seminarului Teologic din Chişinău. Era încadrat într-o serie de personalităţi remarcabile, care aveau nume şi operă pe potrivă: Victor Mateevici, cu studii la Academia Teologică din Moscova, fratele poetului Alexei Mateevici, Ilie Tocan, reputat teolog; Teodor Suruceanu, care scotea şi revista Limba noastră a Seminarului Teologic ș.a.
Cu studii făcute la Bucureşti unde a trecut prin şcoala primară, liceu şi Facultatea de litere ca să obţină licenţa în 1931, el reprezenta în Basarabia valoarea autentică a școlii filologice românești. Doctoratul l-a susţinut mult mai târziu – la Universitatea din Cluj, în 1968. A debutat, însă, în 1929, în revista Sepia pe care a condus-o.
După 1930, a colaborat la principalele reviste literare de specialitate (Convorbiri literare, Athenaeum, Preocupări literare, Buletinul „M. Eminescu”), precum şi la aproape toate revistele literare de după război (Viaţa românească, România literară, Luceafărul, Convorbiri literare, Tomis, Transilvania, Ramuri etc.).
Este autorul unei opere vaste: Neamul mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei (Bucureşti, 1938); Contribuţii eminesciene, I-II (Bucureşti 1938-1940); Biografia mitropolitului Varlaam al Moldovei (Bucureşti, 1940); Din Eminescu necunoscut. Şase note despre cultura sa (Cernăuţi, 1942); Aglaea Eminescu, sora poetului (Cernăuţi, 1943); Glosări la opera mitropolitului Dosoftei (1673-1686) (Cernăuţi, 1943); G.T. Kirileanu (Bucureşti, 1956); La aniversarea revistei „Şezătoarea” (Bucureşti, 1956); La aniversarea revistei „Şezătoarea” (Bucureşti, 1958); „Cuca-Muca” în semnificaţia „Pluguşorului” (Bucureşti, 1958); Catalogul corespondenţei lui Mihail Kogălniceanu (Bucureşti, 1960); Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu (Bucureşti, 1962); Contribuţii la biografia lui N. Bălcescu (Bucureşti, 1963); Ipoteşti – vatra poetului (Bucureşti, 1964); Din istoria culturii argeşene (Piteşti, 1965); Unirea în Argeş (Piteşti, 1965); Două teze inedite ale lui George Coşbuc (Bucureşti, 1966); Mihai Eminescu (Bucureşti, 1966); Mărturii. Eminescu – Veronica Micle (Bucureşti, 1967; ed. II, 1969); Liviu Rebreanu (Bucureşti, 1967); Scriitorii argeşeni şi copiii (Piteşti, 1969); Noi contribuţii la biografia lui Eminescu (Bucureşti, 1969); Câteva contribuţii documentare la opera şi biografia lui Costache Negruzzi (Bucureşti, 1969); Istoria tiparului în zona argeşeană şi a Oltului vestic (Piteşti, 1970); 1848 în Argeş. Documente noi literare (Piteşti, 1971); Întregiri la biografia lui I. Eliade Rădulescu (Bucureşti, 1972); Din şantierul de creaţie al lui Liviu Rebreanu (Bucureşti, 1972); Ovid Densușianu. Fişier (Deva, 1973); Eminescu în etapa ieşeană (Zrenjanin, 1973); Elevii lui Ioan Bogdan (Panciova, 1976); Pe urmele lui Mihai Eminescu (Bucureşti, 1978); Pe urmele lui Mihail Kogălniceanu (Bucureşti, 1979); Pe urmele Veronicăi Micle (Bucureşti, 1981); Întregiri documentare la biografia lui Eminescu (Bucureşti, 1983); Mărturia documentelor de la vechile tiparniţe româneşti la Nicolae Labiş (Bucureşti, 1985); Caleidoscop eminescian (Bucureşti, 1987); Mărturii…: Eminescu, Veronica Micle (Chişinău, 1989).
Istoric literar care îşi va face cunună de glorie din câteva cărţi dedicate temei eminesciene a fost un colaborator fidel al revistei Viaţa Basarabiei în anii ʼ40, ai sec. XX. Și, probabil, din acest moment s-a simțit legat sufletește de tărâmul miraculos al Basarabiei.
În biografiile lui ulterioare s-a ferit să pomenească despre perioada basarabeană, fiindcă aceasta îi putea aduce mari neplăceri, dar noi consemnăm cu plăcere colaborarea acestui distins cercetător cu cea mai importantă revistă de cultură din ținut:
Revista revistelor: Gândirea, Orizonturi (V.B.,1938, nr. 3); Recenzie ( V.B.,1938, nr. 1-2), rec. la cartea: Prigoana religioasă în Spania / trad. de C. Stellian (Bucureşti, 1938); Adnotare (V.B.,1938, nr. 1-2), adnot. la cartea: Vrabie G. Mesionism ardelean. (Bârlad, 1937); Latina gintă basarabeană (V.B.,1941, nr. 8); Centenar literar (V.B.,1938, nr. 1-2); Recenzie (V.B.,1938, nr. 3), rec. la cartea: Pillat Ion. Caietul verde: versuri (Bucureşti, „Cartea Românească”); Prale, firea cea întoarsă… (V.B.,1940, nr. 11-12); Recenzie (V.B.,1938, nr. 3), rec. la cartea: Teleajen Sandu. O fată singură: roman (Bucureşti); Recenzie (V.B.,1938, nr. 1-2), rec. la cartea: Teodoreanu Ionel. Secretul Anei Florentin: roman (Bucureşti); Părintele Andronic Cărturarul (1820-1893) (V.B.,1940, nr. 7-8).
Prin aceste rânduri reconstituim o biografie care e foarte importantă pentru istoria literaturii, dar mai ales pentru acei care descoperă și redescoperă tot ce este legat de Eminescu, fiindcă, în ultimă instanță fiecare dintre noi are cristalizat un Eminescu al său, unic și irepetabil…
În imagini:
1.A.Z.N.Pop
2. Clădirea Liceului Militar „Regele Ferdinand I”
3. Mihai Eminescu
4. Coperta cărții „Pe urmele lui Mihai Eminescu”
5. Coperta cărții „Pe urmele Veronicăi Micle”
6. Coperta cărții „Mărturii…”
