Ultima oră

In dialog cu ascultatorii nostri: Valeriu Cosarciuc, ministrul Agriculturii si Industriei Alimentare

Intrebare: In anul 2009 am plantat, conform proiectului, 2,36 ha de vita-de-vie in baza de ipoteca, prin „Moldova-Vin”. Dar inca nu am primit subventiile pentru ceea ce am plantat, desi am prezentat toate actele necesare. Mai am de plantat 2,92 ha. Am luat un credit si am deja probleme pentru ca nu am de unde-l rambursa. Va rog sa-mi spuneti cand o sa primesc subventiile promise? Ce documente trebuie sa pregatesc? Sunt de acord cu orice varianta. Vreau sa plantez vita-de-vie pentru ca am niste copii carora doresc sa le fauresc un viitor. (Ion Dogaru, Larguta, Cantemir, conducator de gospodarie taraneasca)

V. Cosarciuc. Ipoteca nu mai exista deja. Cat priveste cele 2,36 ha, dvs. veti primi banii promisi. In anul 2010 vom achita datoriile pentru 2009. Daca mai doriti sa plantati vita-de-vie, guvernul a stipulat in regulamentul pentru anul curent ca vom sustine plantarea soiurilor de masa. Am prevazut subventii de 30 de mii de lei pentru un hectar. Cei care vor sa obtina sprijinul financiar trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii obligatorii: a) sa aiba un plan de afaceri; b) sa urmeze o scolarizare; c) sa aiba incheiat un contract sau macar o intelegere de consultanta cu Agentia de consultanta in agricultura (ACSA); d) sa aiba un contract de finantare semnat cu Ministerul Agriculturii. Eu cred ca o sa reusiti si va doresc succes, dle Dogaru.

I.: Sunt membru al Asociatiei nationale a apicultorilor si as dori sa ne spuneti care va fi marimea subventiilor acordate noua, apicultorilor, in anul 2010. Am aflat ca veti aloca doar cate 50 de lei pentru o matca de albine si mi se pare prea putin. Ce veti intreprinde pentru a reduce taxele pentru probele de laborator la stabilirea calitatii mierii, taxe care ajung pana la 300 de dolari pentru o proba? Va rugam sa protejati producatorii profesionisti de cei care au umplut piata cu miere contrafacuta. (Iulian Miron, Bolduresti, Nisporeni)

V. C.: In anul 2010, apicultorii ar putea beneficia de doua tipuri de suport financiar. Pentru achizitionarea matcilor de albine cu varsta de cel mult trei luni este prevazuta o subventie in valoare de 50 de lei pe unitate. Mai acordam suport si in ceea ce priveste procesarea materiei prime agricole si vom disponibiliza resurse si pentru echipamentul de control asupra calitatii mierii de albine. In general, regulamentul pentru utilizarea mijloacelor prevazute pentru agricultori se afla inca in discutie. L-am distribuit celor cointeresati si acum il discutam impreuna cu taranii din toate raioanele. Vom lua in calcul si doleantele dvs.

I.: Eu si nevasta, care e profesoara insa nu are un serviciu, am dori sa punem pe picioare o afacere pentru a produce legume in Lunca Rautului. Am inteles ca au fost alocate pentru agricultura subventii in valoare de 300 de milioane de lei. Cum am putea sa beneficiem si noi de suport financiar pentru afacerea noastra? (Ion Boldisor, Ivancea, Orhei, taran)

V. C.: Pentru anul curent au fost alocate 18 milioane de lei cu destinatia subventionarea productiei de legume. Acest suport va fi acordat celor care doresc sa-si construiasca o sera, un solar sau un tunel. Adica sunt trei sectoare ce urmeaza a fi sprijinite. Ca sa puteti beneficia de suport de la bugetul de stat, trebuie, inainte de toate, sa elaborati un plan de afacere. La Orhei exista Agentia de consultanta in agricultura. Noi am convenit ca angajatii ei sa ajute taranii la elaborarea planurilor de afaceri, inclusiv pe dumneavoastra, sa trimita apoi aceste planuri pe adresa Ministerului Agriculturii pentru a fi aici analizate.

I: Am vrea sa aflam daca este exploatata legal cariera de nisip de la noi din localitate. Cetatenii din satul nostru din au scris la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, dar nu a primit niciun raspuns. (Parascovia Donos, Scorteni, Telenesti)

V. C: Trebuie sa faceti o adresare oficiala catre Ministerul Mediului, iar eu o sa scriu o adresare la CCCEC prin care voi solicita sa fie trimis un control la Scorteni pentru a verifica legalitatea privatizarii carierei de nisip.

I: Am in posesie cinci hectare pe care cresc legume. As vrea sa aflu daca sunt prevazute subventii pentru legumicultorii care cultiva legume pe teren deschis. (Ion Cercel, Dubasarii Vechi, Criuleni)

V. C. In cazul in care cresteti legume pe teren deschis, ati putea beneficia de subventii pentru utilizarea sistemului de irigare prin picurare. Vor fi alocate de la buget resurse care vor acoperi 30% din costul sistemului de irigare. In general, pentru suportul acordat la procurarea tehnicii, a echipamentului agricol si pentru dezvoltarea sistemului de irigare este rezervata suma de 40 de milioane de lei. Este o suma mare si ati putea deveni unul dintre beneficiarii de subventie. Trebuie sa elaborati un plan de afacere si sa-l prezentati spre finantare la minister.

I.: Sotul meu a investit in doua hectare de vita-de-vie, plantatie noua si am dori sa construim un frigider pentru pastrarea strugurilor. Unde ne putem adresa, deoarece dorim obtinerea unui sprijin financiar si mai vrem si o scolarizare? Ne-am adresat la ACSA dar, in afara de cateva foi cu adresele de unde am putea cumpara frigiderul, nu am primit nimic. (Natalia Bejan, Cahul)

V. C.: Noi avem posibilitatea ca in acest an sa va acordam un sprijin financiar prin subventionare. Eu va propun sa va adresati la ACSA care o sa va ajute la elaborarea si prezentarea planului de afaceri. Dupa ce veti primi subventia, ACSA va trebui sa va consulte de unde puteti sa procurati frigiderul, cum sa proiectati incaperea etc. – pana la darea completa in exploatare. Va asigur ca cei de la ACSA va vor asista asa cum va spun eu. Daca nu o sa va ajute, va rog sa contactati antecamera ministrului, la tel: 23-36-36.

I: Cum putem scoate viticultura din impas? (I. Cracan, r. Ungheni)

V. C.: Obiectivul nostru este crearea conditiilor prielnice pentru ca viticultorii si vinificatorii sa-si poata vinde productia fara niciun fel de restrictii. Guvernul actual a eliminat deja restrictiile la exportul de struguri, la exportul vinului in vrac, a distilatelor de divin si a divinului cupajat. Aceasta liberalizare reala a exporturilor le va permite viticultorilor sa-si poata gasi cumparatorii si eu i-as sfatui pe toti sa-i caute deja, din timp, pe acestia din urma. Noi vom discuta si la nivel de directii agricole, si la nivel de presedinti de raioane ca acum, la inceputul anului, sa se mearga in Ucraina, sa se mearga in Romania si sa fie gasiti cumparatorii si incheiate contracte cu ei. La nivel de guvern si de minister, am intreprins actiuni pentru a elimina barierele la exportul vinurilor pe pietele din Rusia si sunt sigur ca anul curent vinificatorii vor avea mult mai multe posibilitati pentru a realiza acest export.

Un proiect foarte important pe care il promoveaza Ministerul Agriculturii prevede ca la noi, in R. Moldova, sa apara vii mici, plantatii de 20, 30 de hectare; sa fie stimulata aparitia vinariilor in aceste vii mici, un fel de minifabrici de producere a vinului, iar alaturi de aceste fabrici sa apara si mici hoteluri cu restaurant. Astfel, dorim sa promovam atragerea consumatorilor straini in Moldova, ceea ce ne va permite sa dezvoltam consumul intern si sa fim mai putin dependenti de export. Vom promova aceasta strategie si vom cauta resurse financiare pentru a sustine micii producatori.

I.: Care va fi in anul 2010 cantitatea de grau achizitionata in rezerva de stat si la ce pret se va face achizitia? (Nicolae, Briceni)

V. C.: Inca nu a fost stabilita aceasta cantitate, dar sper ca vor fi achizitionate circa 30 de mii de tone, deoarece, conform regulamentului, rezervele materiale de stat urmeaza a fi improspatate in 2010. Acum despre pret. In conformitate cu Legea cu privire la organizarea si functionarea pietelor agroalimentare, au fost create consiliile pe produs. Astfel, a fost creat Consiliul pentru grau si produsele din grau. Membri ai acestui consiliu sunt producatorii de cereale, cei care prelucreaza si pastreaza cerealele, adica elevatoarele, si cei care proceseaza graul – intreprinderile de panificatie. Scopul consiliului pe produs este ca cei care activeaza pe aceasta filiera sa decida impreuna unele problemele, inclusiv stabilirea pretului la graul ce va fi produs in 2010 si a cantitatilor care ar putea fi vandute pe piata interna. Cu parere de rau, toti cei enumerati inca nu au semnat un acord interprofesional care sa prevada pretul la care se va vinde graul in acest an. Nu este cunoscut nici macar minimul de referinta.

I.: Am dori sa aflam daca vor mai fi achitate subventii pentru plantarea vitei-de-vie in anul 2009. Avem sadite cinci hectare si am prezentat deja toate documentele necesare. (Tatiana, Elisenco, Cucoara, Cahul)

V. C.: Anul trecut, noi am achitat datoriile care s-au acumulat pentru anul 2008. Datoriile care s-au acumulat in 2009 pentru plantatiile de vita-de-vie de soiuri de masa si soiuri tehnice vor fi achitate in prima jumatate a anului 2010.

I.: Suntem foarte nemultumiti de felul cum va fi subventionata agricultura in anul 2010. Noi incepem anul agricol cu 11 lei pentru litrul de motorina, pe cand anul trecut era 6 lei. Nu va fi restituit TVA-ul, nu sunt prevazute subventii la fertilizanti. De ce nu ati planificat subventionarea directa, pentru hectar? (Iurie Dubceac, Marienfeld, Cimislia)

V. C: Anul curent, TVA la productia agricola este de 8%, comparativ cu 20%, cat era anul trecut. Cu parere de rau, nu se prevede restituirea TVA pentru chimicale, in schimb noi am introdus subventionarea la creditare. Cei care vor lua credite vor beneficia de un bonus la rambursare. In acest scop am alocat 100 de milioane de lei. Noi o sa venim la Cimislia saptamana viitoare si o sa analizam situatia.

I.: Ati declarat anterior in presa ca Fondul pentru Alimentatie al ONU ar putea cumpara produse alimentare din RM. Ati discutat aceasta posibilitate in timpul vizitei dvs. la ONU? (Valeriu Cusma, Calarasi)

V. C.: La ONU ne-am intalnit cu directoarea PNUD si am abordat aceasta chestiune. Nu exista nicio problema ca produsele noastre alimentare sa fie achizitionate de catre structuri specializate ale ONU. Este doar o singura conditie: trebuie sa convingem agentii economici din RM sa se inregistreze la structurile ONU ca potentiali furnizori pentru diverse programe umanitare. Ministerul ii va consilia in acest proces pe toti doritorii.

I.: Am auzit ca nu toti agricultorii vor beneficia de subventii in acest an. Cum si cui vor fi date? (Aurel, Nisporeni)

V. C.: In anul 2010, noi vom sprijini din contul fondului de subventionare noua domenii importante. Astfel, orice agricultor va putea aplica pentru obtinerea unui sprijin din cele 100 mln. lei directionate spre stimularea creditarii producatorului agricol. Vom stimula mecanismul de asigurare a riscurilor din agricultura si vom aloca in acest scop 15 mln. lei de care ar putea beneficia toti doritorii. Vom stimula investitiile la sadirea plantatiilor multianuale, suma prevazuta constituind 60 mln. lei. Un alt domeniu subventionat va fi producerea legumelor pe teren protejat, pentru care am prevazut 18 mln. lei. Pentru stimularea investitiilor la procurarea tehnicii agricole si a echipamentului de irigare am planificat 40 mln. lei. Pentru sustinerea promovarii si dezvoltarii agriculturii ecologice sunt alocate 7 mln. lei. Pentru dezvoltarea tehnica a fermelor zootehnice sunt disponibile 15 mln. lei. Pentru stimularea procurarii animalelor de prasila sunt prevazute 15 mln. lei. Pentru stimularea investitiilor in dezvoltarea infrastructurii post-recoltare si procesare sunt rezervate 30 mln. lei.

I.: In ce mod vor fi subventionati crescatorii de animale? (C. Iov, Sangerei)

V. C.: Crescatorii de animale vor beneficia de un suport de 30 de milioane de lei: pentru renovarea si reutilarea fermelor zootehnice si pentru procurarea animalelor de prasila. La renovarea fermelor va fi subventionat 30% din costul utilajului tehnologic destinat minifermelor, dar suma maxima acordata nu va depasi 200 de mii de lei pentru o entitate economica. La procurarea animalelor de prasila subventiile vor fi acordate dupa cum urmeaza: la procurarea vacilor de prasila cu varsta de cel putin 12 luni – 30 de lei/kg; a vierilor cu varsta de 6-8 luni – 25 lei/kg; a mioarelor si capritelor cu varsta de 6-20 de luni – 15 lei/kg etc.

I.: Unde vor fi construite retelele de irigare finantate din grantul acordat de SUA? (N. Cibotaru, Chisinau)

V. C.: Din cele 262 de milioane de dolari, acordate de SUA in forma de ajutor nerambursabil, 72 de milioane sunt prevazute pentru reabilitarea sistemelor de irigare. Vor fi reabilitate sase sisteme aferente raului Prut si cinci sisteme de irigare aferente Nistrului. In total, vor fi reabilitate 11 sisteme magistrale de irigare. Aceasta ar insemna restabilirea statiilor de pompare si a conductelor care transporta apa pana la bazinele de acumulare.

I.: Oare nu este o rusine sa importam produsele alimentare? (Teodor Marsalcovschi, profesor, Balti)

V. C.: Obiectivul guvernului AIE este sa asiguram securitatea alimentara a RM prin substituirea produselor de import si sa majoram exportul. In anul 2009, produsele alimentare in volumul total al exporturilor au valorat 600 mln. dolari, iar importurile de produse alimentare au constituit 500 mln. dolari. Noi consideram ca in prezent importam o cantitate prea mare de produse alimentare. Iata de ce politicile promovate de minister in domeniul agriculturii si industriei alimentare sunt orientate spre a crea infrastructura de procesare a productiei agricole primare si de a crea, astfel, oferta interna de produse locale pentru piata autohtona. Intregul sistem de subventii pentru acest an este orientat spre atingerea acestui scop.

I.: Din anul 2000 si pana in prezent, in satul Valcinet din raionul Ocnita inca nu a fost repartizata cota valorica la 801 tarani. Ne-am adresat in judecata, am obtinut castig de cauza, insa liderul SRL „Codr-Gai-Agro” Vasile Gaiciuc refuza sa ne-o dea. (Valentina Turcoman, conducatoarea gospodariei taranesti „VT”.

V. C.: Suntem la curent ca in RM mai exista problema distribuirii cotei valorice. Pregatim un proiect de modificare a legii pentru a putea simplifica procedura de atribuire a acestei cote. Referitor la cazul din Valcinet, eu cred ca, daca exista o decizie a judecatii, ea trebuie sa fie executata. O sa ma adresez la Ministerul Justitiei, Departamentul de executare a deciziilor, si voi ruga sa intreprinda masuri pentru ca cei care au dreptul sa intre in posesia cotei valorice sa o poata face.

I.: Cum se calculeaza salariile la „Viorica-Cosmetic” astfel incat cei angajati recent primesc salarii mai mari decat cei care au lucrat aici o jumatate de viata? De ce secretara are un salariu la fel de mare ca cel al directorului tehnic? (Alexandru, Chisinau)

V. C.: Eu va promit ca vom crea un grup de lucru care va merge la SA „Viorica-Cosmetic” si va efectua un control.

I.: De ce s-a majorat pretul la lapte? Am auzit ca se va ieftini. Este adevarat? (Elena Criotoru, Chisinau)

V. C.: In perioada de iarna, preturile la unele produse alimentare au caracteristica de a fluctua. La preturile la lapte aceasta fluctuatie se inregistreaza, de obicei, in luna decembrie. De data aceasta s-a intamplat la 11 ianuarie. Pretul a crescut in medie cu 3%. Ministerul a initiat convocarea Consiliului pe produs pentru ramura lactatelor. In urma discutiilor, companiile care lucreaza in domeniu au declarat ca nu mai au temei de a majora in continuare pretul la lactate si ca, din luna aprilie, preturile se vor micsora.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *