În două luni, CE va prezenta raportul cu privire la liberalizarea regimului de vize între RM și UE
Prin urmare, experții le recomandă autorităților să continue reformele necesare în acest sens și sugerează că alegerile anticipate ar putea afecta negativ ritmul reformelor. „Țara noastră este în prezent în plin proces de realizare a celei de-a doua faze a Planului de Acțiuni cu UE, iar unele din prevederile acestuia, cum ar fi eliberarea pașapoartelor biometrice, au fost deja realizate”, a declarat Daniela Morari.
La sfârșitul anului trecut, CE a decis trecerea la faza a doua a planului, iar în ultima lună au avut loc mai multe misiuni de monitorizare, ale căror concluzii vor fi prezentate în luna iunie. Potrivit reprezentantei din cadrul Ministerului de Externe, în funcție de aceste concluzii, RM va cunoaște mai bine ce are de întreprins în perioada imediat următoare. Eugen Revenco, expert la Asociația pentru Politică Externă, a menționat că autoritățile trebuie să întreprindă reformele necesare, fără a pune accentul pe data când va putea fi obținut regimul liberalizat de vize, dar pe calitatea acestora.
Timpul.md (V.P.)