În Europa femeile intră primele (pe uşă!)

De exemplu, în Germania multe femei nu sunt interesate să se îmbrace frumos, bărbaţii musulmani merg pe stradă înaintea femeilor, spaniolii sunt superficiali, în Moldova sunt prea multe fuste scurte etc.

Eu, când am venit la Chişinău, am fost impresionată de bunele maniere ale noilor mei prieteni: Dumitru Crudu, Ghenadie Popescu, Hose Pablo, iar mai târziu de cele ale soţului meu. Când am plecat în 2009 din Moldova, eram sigură că doar bărbaţii moldoveni duc genţile femeilor în vârstă pe stradă.

Ei, de fapt, mult manieratul Chişinău ţine de nivelul de cultură al celor pe care îi întâlneşti pe stradă. Aţi putea spune că aşa e peste tot. Dar nu. Există ţări în care oamenii, indiferent din ce familie vin, sunt respectuoşi pe stradă. Din păcate, Moldova nu se încadrează.

De o perioadă bună de timp pur şi simplu nu mai suport să deschid uşile bărbaţilor din Chişinău. Dacă nu aţi observat asta, fiţi atenţi. O femeie deschide uşa să intre într-o clădire şi şapte bărbaţi se năpustesc să iasă! Nu doar că nu sunt în stare să deschidă uşa unui bătrân sau unei femei, dar se înghesuie chiar şi atunci când bătrânul sau femeia trag cu greu de vreo uşă imensă.

Pentru mine, în loc să devină o obişnuinţă, a devenit de nesuportat. Zilnic, câţiva bărbaţi sunt în stare să mă răstoarne la intrarea în „Licurici”, la magazin sau la ieşirea din lift. Şi vrem în Europa, dar în Europa nu se intră doar cu economia, care oricum e şi ea la pământ. Pe trecerea de pietoni mergi făcându-ţi cruce, în magazin intri dând din coate, în troleibuze poţi număra pe degetele de la o mână câţi bărbaţi sau tineri cedează locul unui bătrân.

Acum e drept că pe undeva nivelul de civilizaţie e strâns legat de economia unei ţări, dar cum putem explica atunci bunul-simţ al bătrânilor noştri? Pentru că, nu-i aşa?, nicio femeie nu a fost răsturnată în uşa vreunui bloc de un pensionar venit de la piaţă. Ba mai mult, pensionarii încă îşi amintesc să deschidă uşa unei femei, iar dacă cumva sunt neputincioşi şi sari tu să le deschizi uşa, nu uită niciodată să spună un mulţumesc.

Ca să nu mai vorbesc că zilele trecute, fiind la sat cu nişte amici, am fost „invitaţi” de localnici la un pahar de „jin”, într-o manieră atât de elegantă că era să o rupem la fugă. („N-auz’, uăi? Vină, uăi, încoa’ să-ţ’ torn! Cu tin’ vorghesc, uăi!”).