În Moldova este marcată Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor
Ministerul Mediului susține că, în prezent, zona verde a municipiului Chişinău este constituită din 10 parcuri silvice, șase parcuri, patru grădini publice şi 31 de scuaruri. În total, ele ocupă circa 3500 hectare. Potrivit Ministerului Mediului, Chişinăul este una dintre capitalele europene cu cele mai multe zone verzi.
Grădina Zoologică din Chişinău a fost fondată la 9 mai 1978 de către autorităţile locale ale oraşului şi este unica din ţară.
Iniţial, Grădina Zoologică număra doar 60 de specii de animale. În prezent colecţia instituţiei numără 725 de exemplare, care include 165 de specii ale faunei de pe toate continentele, cu excepţia Antarctidei, inclusiv animale rare şi ameninţate cu dispariţia, incluse în Cartea Roşie Internaţională şi în Cartea Roşie a Republicii Moldova.
sursa: trm.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!