Social

În Moldova prețurile au crescut cu 2,62%: Cel mai mult s-au scumpit apa caldă, gazele și legumele

În luna octombrie 2022, preţurile medii de consum au crescut faţă de luna septembrie, cu 2,62%, în timp ce creșeterea din aceeași perioadă a anului trecut a fost de 2,12%.

Astfel, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 3,35%, la mărfurile nealimentare cu 1,09% și la serviciile prestate populației cu 3,85%, transmite Ziarul National.

În luna octombrie 2022 faţă de luna septembrie curent, creșteri mai accentuate de preț la produsele alimentare au fost înregistrate la legume – cu 22,1%, ouă de găină – cu 8,3% și zahăr – cu 4,7%. Totodată, în perioada de raport au fost înregistrate reduceri depreţ la ulei vegetal – cu 0,6%.

La mărfurile nealimentare, în luna octombrie 2022 față de septembrie 2022, au fost notate creșteri mai accentuate de preț la încălțăminte și confecții – cu 1,5% și, respectiv, cu 1,3%.

Creșteri mai mari a prețurilor (tarifelor) la serviciile prestate populației în luna octombrie 2022 faţă de luna septembrie 2022 au fost înregistrate la serviciile comunal – locative – în medie cu 10,32% (în special la serviciile de alimentare cu apă caldă – cu 31,6%, serviciile de furnizare a gazelor naturale – cu 27,3% și a energiei electrice2 – cu 9,5%), generând creșterea prețurilor medii de consum cu peste 0,89%.

Prețurile medii de consum în luna octombrie 2022, comparativ cu luna decembrie 2021, au crescut cu 27,95%, inclusiv la produse alimentare cu 29,17%, mărfuri nealimentare cu 18,85% și la servicii prestate populaţiei cu 40,16%.

Prețurile medii de consum în luna octombrie 2022, comparativ cu luna octombrie 2021, au crescut cu 34,62%, inclusiv la produse alimentare cu 36,23%, mărfuri nealimentare cu 21,78% și servicii prestate populaţiei cu 52,65%.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *