În pofida retragerii armatei ruse, statutul Hersonului ”ca parte a Rusiei” rămâne neschimbat, susține Kremlinul
Kremlinul a anunţat vineri că va continua să considere întreaga regiune ucraineană Herson şi oraşul cu acelaşi nume drept parte a Rusiei, în pofida retragerii armatei ruse din această zonă pe care Moscova a anexat-o ilegal în luna septembrie, transmit agenţiile internaţionale de ştiri, potrivit Agerpres.
Regiunea Herson ”este parte a Federaţiei Ruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov. ”Nu poate exista nicio schimbare”, a adăugat Peskov, insistând că statutul regiunii este ”definit şi stabilit”.
În primul comentariu public al Kremlinului de la anunţul făcut miercuri de ministrul apărării rus Serghei Şoigu privind retragerea forţelor ruse din Herson, Peskov a subliniat că decizia a fost luată de Ministerul Apărării rus şi că ”nu mai are nimic de adăugat”.
”A fost o decizie a ministrului apărării, vă recomand să întrebaţi la Ministerul Apărării”, a insistat Peskov, atunci când a fost invitat de un jurnalist să comenteze retragerea rusă din Herson, notează EFE.
Fiind întrebat dacă nu cumva Kremlinul regretă acum ceremonia triumfalistă pe care a organizat-o la Moscova, la 30 septembrie, când a anunţat anexarea Hersonului şi a altor trei regiuni ucrainene, Peskov a răspuns laconic: ”Nu”. El a reiterat că ”operaţiunea militară specială” din Ucraina continuă şi va continua până când îşi va îndeplini obiectivele.
În acest context, TASS a transmis că Ministerul Apărării rus a anunţat vineri că a încheiat retragerea trupelor de pe malul de vest al fluviului Nipru din regiunea ucraineană Herson.
Vă amintim că Rusia a anexat Hersonul şi alte trei regiuni ucrainene după organizarea unor aşa-zise referendumuri în luna septembrie – ”voturi” denunţate de Kiev şi de guvernele occidentale drept ilegale şi desfăşurate sub coerciţie.
Atunci cerința Rusiei de tratative de pace iarăși e minciună. Ucraina doar și-a anințat poziția față de tratative.