În premieră la Chișinău a fost organizat Forumul Național al Avocatelor
Ulziisuren Jamsran, directoarea de țară a Entității Națiunilor Unite pentru Promovarea Egalității de Gen și Abilitarea Femeilor în Moldova (UN Women), și-a exprimat certitudinea că acest prim Forum al Avocatelor va genera schimbări de amploare atât pentru avocate, cât şi pentru femei în general: „Avocatele dispun de abilitățile necesare pentru a redresa situația discriminatorie în care se află femeile din RM și sunt chemate să se implice activ în promovarea drepturilor acestora.”
Cu toate că avocatele constituie mai mult de 30% din numărul total al avocaților din Republica Moldova, acestea sunt subreprezentate în organele decizionale ale Uniunii Avocaților – Consiliul, Comisia de Etică și Disciplină, Comisia de Licențiere și Comisia de Cenzori. „Forumul Avocatelor de astăzi este primul eveniment de acest gen din istoria Republicii Moldova. În sfârşit, avocatele au avut fericita ocazie să-şi expună poziţia, în special reiterând problemele cu care se confruntă. Mai mult decât atât, am văzut implicare şi dorinţă de a propune soluții concrete pentru a schimba lucrurile”, a declarat avocata Natalia Moloșag.
„Acest forum este o platformă în care am avut posibilitatea să ne vociferăm problemele. Spre exemplu, avocatele nu beneficiază de indemnizaţii de maternitate, deși avocații achită contribuții anuale la fondul de asigurări medicale obligatorii, aceștia nu beneficiază decât de nouă luni de asigurare medicală și evident marea problemă ce ține de subreprezentarea avocatelor în organele de autoadministrare a Uniunii Avocaţilor”, a reiterat avocata Olga Rabei.
Femeile şi fetele în R. Moldova reprezintă mai mult de jumătate din populaţia ţării, însă în prezent în Parlamentul RM acestea sunt în proporție de 18,7%, iar la alegerile locale din 2011 doar 18,51% femei au fost alese în funcția de primar, 28,6% în consiliile locale și 17, 4% în consiliile raionale.
Acest eveniment a fost organizat de avocatele din R. Moldova, cu susținerea Programului „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, finanțat de Guvernul Suediei.
TIMPUL.MD