Film

(În premieră la Chișinău) Un film românesc distins cu „Ursul de Aur”

Programul festivalului va cuprinde proiecția a zece filme din Serbia, Finlanda, Danemarca, Spania și Franța, Ungaria, Austria, Italia, Polonia și România. Astfel, între 20 și 22 mai, la Cinematograful „Gaudeamus”, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze câte trei filme pe zi, care reflectă tradiţiile, valorile şi stilul de viaţă din ţările europene. Festivalul Filmului European face parte din cadrul manifestărilor dedicate Zilei Europei 2013 în RM și oferă o oportunitate unică de a aborda diversitatea istorică şi culturală a statelor membre ale UE.

Capul de afiş al festivalului, „Poziția copilului” este un film despre „relația aproape patologică mamă-fiu, despre poziția copilului în raport cu părinții lui și viceversa, despre părinții care-și pierd copiii, într-un fel sau altul”, spune regizorul Călin Peter Netzer. Acesta va fi prezentat în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere din 19 mai.

Premieră cu succes

„Filmul „Poziția copilului”, confirmă vigoarea noii școli românești de film, unanim recunoscută de experți drept cea mai prolifică din Centrul și Estul Europei”, declară Marius Lazurca, ambasadorul României la Chișinău. Excelența Sa afirmă că este foarte bucuros să poată prezenta publicului moldovean filmul lui Netzer, contextul premierei în RM al acestei pelicule fiind și el grăitor.

Succesul filmului este datorat unei echipe talentate formată din regizorul Netzer, scenaristul Răzvan Rădulescu, producătorul Ada Solomon, actori de excepție și alții. „În scenariul filmului am recunoscut imediat abordarea puternic emoțională a lui Netzer și precizia chirurgicală a scriiturii lui Rădulescu. Fiind o poveste de familie universală, emoționantă, va rezona cu spectatori din orice colț al lumii”, declară producătorul Solomon. Despre creația sa, Călin Peter Netzer spune că este „un film dependent de camera de filmat, care încearcă să transmită stări, senzații, conflicte mocnite, izbucniri disperate – într-un cuvânt, o felie de viață aproape la fel de autentică precum cea dintr-un documentar”.

Puțini, dar buni

Rolul mamei îl joacă Luminița Gheorghiu, una dintre cele mai îndrăgite actrițe de cinema din România. Personajul ei, Cornelia, are 60 de ani şi este profund nefericită, fiindcă fiul ei Barbu, de 34 de ani, luptă din răsputeri să devină independent. El s-a mutat, are propria maşină, o prietenă care nu se ridică, în mod evident, la standardele ei şi, cel mai deranjant, îşi evită mama cât de mult poate. Luminița Gheorghiu se află la a doua colaborare cu regizorul Călin Peter Netzer, iar „Poziția copilului” este primul lungmetraj în care are rolul principal.

Rolul fiului îl joacă Bogdan Dumitrache, actor premiat cu Palme d’Or, trofeul Gopo, a câștigat și Leopardul de Argint, însă a devenit cunoscut publicului larg grație rolului din serialul „În derivă”. Alături de „mamă și fiu” în distribuția filmului sunt actorii Ilinca Goia, Natașa Raab, Florin Zamfirescu și Vlad Ivanov.

Talent românesc cu răsunet

„Poziția copilului” a avut o rezonanță mare și în presa internațională. Agenția de știri REUTERS a scris că „cinema-ul românesc triumfă din nou, adjudecându-și premiul cel mare la Berlin”, iar publicația „The Hollywood Reporter” specifică faptul că „Luminița Gheorghiu strălucește în rolul unei mame posesive. Scenariul este admirabil construit, cu momente de umor care echilibrează un final cu adevărat dramatic”.

Creațiile cinematografice ale tinerilor regizori români au câștigat premii prestigioase la toate marile festivaluri internaționale de film, precum Cannes, Berlin, Veneția, Locarno. „Numele unor tineri regizori precum Mungiu, Puiu, Porumboiu, Șerban, Mitulescu, Nemescu, Crișan, Netzer au devenit, toate, referințe ale originalității și viziunii”, declară Marius Lazurca.

Festivalul Filmului European va continua la Tiraspol în perioada 24-26 mai.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *