În R. Moldova va fi marcată Ziua națională a supraviețuitorilor de cancer
În Republica Moldova va fi marcată Ziua națională a supraviețuitorilor de cancer. Deputații au votat joi, 22 iunie, un proiect de hotărâre prin care se propune completarea hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și cele de odihnă, transmite MOLDPRES.
Inițiativa legislativă aparține deputaților Gheorghe Ichim, Oleg Canațui și Iurie Păsat din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Astfel, se propune ca Ziua națională a supraviețuitorilor de cancer să fie marcată anual, în prima duminică a lunii iunie.
Potrivit autorilor, această inițiativă are scopul de a majora gradul de conștientizare a provocărilor cu care se confruntă persoanele care au suferit de această maladie.
Propunerea de instituire a Zilei naționale a supraviețuitorilor de cancer a fost votată de 72 de deputați.