În Republica Moldova locuiesc 2,6 milioane de oameni. Pentru prima dată după 30 de ani cunoașteam numărul exact de cetățeni care se află în țară
Republica Moldova își poate în sfârșit cunoaște populația reală. O nouă metodologie internațională de calcul al populației cu reședința obișnuită, implementată de Biroul Național de Statistică (BNS) al Republicii Moldova, cu susținerea Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) din Moldova și Swiss Cooperation in Moldova, ne arată că în prezent în Republica Moldova locuiesc 2,6 milioane de cetățeni.
Aceasta este o veste tulbure având în vedere că R. Moldova în anul 1994 avea o populație de 4,3 milioane, dar și pentru cei care au emigrat în Europa în căutarea unui trai mai bun, dar care au lăsat în urmă o țară care se afla într-un evident declin demografic.
În anul 1994, când Republica Moldova a obținut independența, populația țării era estimată la 4,3 milioane de oameni. În decursul acestor 30 de ani, numărul cetățenilor care locuiesc în țară a scăzut cu 1,7 milioane. Această scădere este atribuită în mare parte emigrării masive a moldovenilor în Europa, în căutarea unui trai mai bun.
În 30 de ani, Moldova a pierdut mai mulți oameni decât în toate războaiele în care a fost implicată acest teritoriu în ultimii 500 de ani.
Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) din Moldova a subliniat importanța acestei metodologii în planificarea politicilor și a serviciilor sociale, precum și în elaborarea de prognoze demografice. UNFPA a susținut implementarea acestei metodologii în colaborare cu Swiss Cooperation in Moldova.
Si, din cei 2,6 milioane cine credeti voi ca reprezinta majorittea ? Protii prostilor, adica cei care nu au fost in stare sa plece, transnistrenii, gagauzii si bugetarii (care au salarii si posturi bune)…. si pensionarii. Va explicati acum de ce nu se face Unirea ? Ca nu ai cu cine, in tara ramanand sa voteze cei care sunt impotriva si prostii prostilor. Dar, va intreb si altceva. Cand URSS a rupt Rep. Moldova din Romania au votat cetatenii asta ? NU ! Pai atunci, de ce trebuie un vot pt ReUnire acum ? Cine a scos smecheria asta ?
rusnacii au plecat fara cale intoarsa, nu le plangeti de mila . Plece.
In 1994, moldovenii constituiau 63% , restul erau venetici.
Moldovenii se intorc. Multi isi cumpara proprietati in Moldova. Asa si trebuie sa fie
Neinteresant !! Sa fie la ei acolo
Timpul le rezolva pe toate ! Cine astazi se declara rusnac maine poate fi maldavan get beget. Dupa cum bate vantul istoriei.