Eveniment

Inaugurarea Orăşelului European-2016: concerte, spectacole muzicale și informație despre ajutorul UE

Acesta va fi inaugurat sâmbătă, 14 mai, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Vizitatorii Orăşelului vor avea posibilitatea să asiste la concerte, spectacole muzicale, dar şi să participe la diverse activităţi şi prezentări ale statelor europene.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria capitalei, Orăşelul European-2016 va fi inaugurat în Scuarul Europei din Grădina Publică, la ora 13.00. Vizitatorii vor avea posibilitatea să se informeze cu privire la proiectele de asistenţă ale UE şi să participe la un târg gastronomic oferit de statele membre UE.

În debutul evenimentului conducerea de vârf a ţării – preşedintele Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, prim-ministrul Pavel Filip, vor ţine discursuri oficiale. La fel, vor avea alocuţiuni şi primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, şi şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola. Ambasadorul va susţine şi un briefing de presă, începând cu ora 13.20.

Programul va continua cu un spectacol muzical, organizat de către statele membre ale UE, care va dura până la ora 15.00 şi se va desfăşura pe scena de lângă havuzul vechi din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Vizitatorii vor avea posibilitatea să facă un tur al Orăşelului, dar şi să asiste la spectacolele muzicale oferite de Academia de Teatru, Muzică şi Arte Plastice.

Evenimentul va culmina cu un concert susţinut de către Dj Syster. Ulterior în scenă vor evolua mai multe vedete autohtone. Totodată, va fi asigurată transmisiunea în direct a concursului de muzică Eurovision Song Contest.

Ziua Europei este celebrată în Republica Moldova începând cu anul 2006.

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *