Social

Încă 16 camioane cu lemn de foc din România a ajuns în Republica Moldova

Un nou lot, format din 16 camioane cu lemn de foc din România, a ajuns în Republica Moldova în seara zilei de joi, 2 februarie. Acesta este transportat de întreprinderile pentru silvicultură, subordonate Agenției „Moldsilva”, prin punctul vamal Albița-Leușeni și urmează să fie distribuit la mai multe primării din raionul Cantemir, Taraclia și Cahul, transmite Ziarul Național.

Astfel, potrivit Ministerului Mediului, în primul lot cu lemn de foc din România, ce a ajuns în Republica Moldova pe 1 februarie curent, au fost aduși 110 metri cubi.

Lemnul de foc urmează a fi oferit gratuit veteranilor de război, pensionarilor de peste 70 ani, persoanelor cu dizabilități, precum și familiilor care au persoane refugiate la întreținere și centrelor de plasament.

Cele 2 100 de metri cubi de lemn din România au fost achiziționate de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) pentru categoriile vulnerabile din R. Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *