Încă o dată despre cazul şocant de la Condriţa. Învăţătoarea îşi recunoaşte vina
„Cu trei zile înainte de acest incident am dus fetiţa la punctul medical din sat în stare gravă. Medicii au diagnosticat-o cu o boală gastrointestinală şi mi-au spus că ea are probleme grave de sănătate. Când am văzut-o că se ţinea de burtă, emoţiile m-au luat pe dinainte şi am zgâlţâit băiatul, dar nu l-am bătut cu capul de pereţi şi de bancă precum ziceau elevii”, ne-a spus Victoria Grib.
Învăţătoarea spune că „părinţii mai multor copii care făceau scandal în faţa echipei de la TIMPUL ar avea reglări de conturi” în legătură cu o ceartă mai veche dintre ei. „Am avut neînţelegeri cu aceste persoane şi cred că ei vor ca şcoala să fie închisă”, a mai spus Victoria Grib.
Potrivit directorului şcolii, Anatolie Maxim, învăţătoarei i-a fost aplicată o mustrare aspră pentru fapta comisă, iar Ministerul Educaţiei urmează să ia o decizie în acest caz.
Amintim că incidentul a avut loc la sfârşitul lunii februarie în satul Condriţa, după care elevul ar fi încercat să se sinucidă. Atunci Victoria Grib a refuzat să discute cu echipa TIMPUL aflată la faţa locului, îmbrâncind reporterul şi fotograful. În prezent, băiatul primeşte consiliere psihologică.