– Imediat după ocuparea teritoriilor dintre Prut şi Nistru, autorităţile sovietice au înlocuit alfabetul român în baza grafiei latine cu alfabetul rus, iar populaţia autohtonă nu s-a opus aproape deloc, deşi a devenit practic analfabetă.
– În acelaşi timp, regimul de ocupaţie a înlocuit noţiunile fireşti de români şi limbă română, care definesc apartenenţa etnică a populaţiei dintre Prut şi Nistru, cu noţiuni false de moldoveni şi limbă moldovenească. Şi aici împotrivirea băştinaşilor a fost aproape inexistentă. Mai mult, timp de câteva decenii numărul celor care se încăpăţânează să persiste în aceste falsuri a atins cote pe cât de ameninţătoare, pe atât de ruşinoase.
– Este uluitor faptul cât de repede basarabenii au acceptat să reducă drastic folosirea limbii materne în viaţa de zi cu zi în favoarea limbii ruse, lucru care nu s-a întâmplat în cazul republicilor baltice sau caucaziene. Nu cred că în Europa mai poţi găsi o populaţie care-şi vorbeşte limba maternă în asemenea hal.
– Biserica din Basarabia a fost scoasă cu brutalitate de sub fireasca oblăduire a Patriarhiei Române şi băgată sub stăpânirea Patriarhiei Ruse. Nici această acţiune n-a provocat o rezistenţă serioasă din partea preoţimii şi enoriaşilor, deşi canoanele Bisericii Ortodoxe stipulează că aflarea sub oblăduirea unei sau altei patriarhii este determinată de apartenenţa etnică şi de limba vorbită de enoriaşi.
– Rusificarea numelor topice tot nu a devenit o problemă pentru regimul de ocupaţie. În scurt timp, au fost schimonosite sau modificate denumirile satelor şi oraşelor. Denumirile străzilor, inscripţiile şi informaţiile afişate dădeau impresia că te afli în Rusia. Pentru comparaţie, aşa ceva nu puteai vedea în republicile baltice sau caucaziene.
– Odată cu perfectarea şi eliberarea actelor de identitate sovietice s-a produs schimonosirea numelor şi prenumelor populaţiei autohtone. Şi iarăşi românii basarabeni au acceptat acest act de dispreţ total fără a i se opune de la bun început, dar şi în continuare.
– Pe parcursul întregii istorii a existat o singură ţară care a ocupat teritoriile dintre Prut şi Nistru, înstrăinându-le în 1812, 1940 şi 1944 de trupul ţării – de Principatul Moldova şi, respectiv, de Regatul România. Această ţară a fost Rusia ţaristă şi sovietică.
Toate aceste agresiuni s-au soldat cu deznaţionalizarea, desproprietărirea, deportarea, exterminarea directă şi prin înfometare a sutelor de mii de români basarabeni. În 1992, tot Federaţia Rusă a atacat R. Moldova obligând-o practic să cedeze o parte din teritoriul său din stânga Nistrului. În mod normal, memoria istorică trebuie să impună o atitudine rezervată, prudentă, pe alocuri ostilă a populaţiei faţă de o astfel de ţară-agresoare. Aşa cum s-a întâmplat în cazul balticilor, caucazienilor, polonezilor etc. Însă noi, basarabenii, şi aici am făcut excepţie de la firesc, manifestând, mai ales pe parcursul ultimilor 60 de ani, o mentalitate de sclavi, inexplicabilă pentru o populaţie europeană.
Şirul exemplelor de comportament lipsit de verticalitate şi consistenţă naţională a basarabenilor poate fi continuat. Însă este în puterile noastre să ne corectăm. Schimbări pozitive deja au apărut. Tot mai multă lume nu se ruşinează să vorbească româneşte, tot mai multor copii nou-născuţi li se dau prenume tradiţionale sau moderne româneşti, tot mai mulţi tineri conştientizează cine sunt şi ce limbă vorbesc. Dar totuşi avansăm prea încet. Este nevoie de un imbold. Populaţia, în mare parte afectată de complexul inferiorităţii, trebuie încurajată să-şi recapete demnitatea. Această încurajare poate veni de la guvernare. Anume guvernarea trebuie să întreprindă acţiuni ce vor restabili adevărul şi dreptatea, redându-le românilor basarabeni încrederea în propriile forţe şi posibilităţi.
Igor Tarlapan,
pentru TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
