Ultima oră

Încă o instituție PLDM criticată aspru: Agenția Națională a Turismului

În februarie, 2014, când a apărut prima versiune a spotului de promovare a Moldovei, un produs care a mâncat câteva mii de euro din bugetul țării, criticile au curs gârlă, spotul a fost desființat, iar Agenția Națioanală a Turismului a fost pălmuită de internauți. Atunci m-am bucurat enorm că un om creativ cum este Eugen Boico, un specialist cu multă experiență în publicitate și marketing, a luat inițiativa în mâinile sale și a mobilizat lumea creativă să participe la un brainstorming pentru a veni cu soluții. Cred că a fost un gest extraordinar: societatea civilă din Moldova, în loc să se oftice a schimbat mersul lucrurilor. Și în loc de tăiat frunze la câini, au luat o atitudine constructivă. S-au întâlnit, au bombardat cu idei, au făcut notițe și în final au venit, la distanță de câteva luni, cu acest spot nou:

Eu am așteptat foarte mult aceasta nouă versiune. De când sunt plecată de acasă, simt pe propria mea piele ce carie mare zace în istoria Moldovei moderne. Caria aceasta se numește: lipsa unei identități clare de țară. Una bine definită și acceptată de toți cetățenii săi, ca mai apoi să fie servită și turiștilor. După mine, singurii care pot să lecuiască această carie sunt oamenii talentați și independenți, vizionarii, nu instituțiile statului, din păcate. Pentru că oamenii talentați cu greu ar rezista să muncească pentru salariile, restricțiile și birocrația statului. De aceea reiterez: cred că această inițiativă trebuie susținută, susținută, suținută cu mâinile și cu picioarele. Susținută, dar și chibzuită. Pentru că suntem într-un moment de răscruce. Când am început să ne punem întrebări globale. Și nu putem accepta răspunsuri imediate și pripite. Pentru că de aceste răspunsuri și decizii va depinde mai departe tot ce ține de imaginea Moldovei. Ce vom vinde, cui vom vinde, cum vom vinde și cu cât vom vinde turismul moldovenesc, dar și cum ne poziționăm în ochii întregii lumi.

Azi, fiind în timpul unui curs la universitate, am văzut spotul postat pe net. Nu puteam să-l ascult, nu aveam căști la mine. Dar l-am văzut și adunătura de imagini video m-a bulversat. Și ca să mă asigur că nu e vorba doar de așteptările prea mari pe care le aveam, am rugat profesoara să facem o pauză și am rugat toți colegii mei să se uite la acest spot. Am făcut, așa cum se cuvine în marketing, un focus grup. Ei sunt vreo 20 de studenți la curs. Din diferite țări: Iran, Maroc, Africa de Sud, China, Bulgaria, Venezuela, Mexic, Brazilia plus o profesoară absolut superbă din Quebec. Nici unul dintre ei nu cunoaște nimic despre Moldova. Cum s-ar zice, le-am deschis azi ochi. Toți ei ar putea fi considerați potențiali turiști. Nu au auzit niciodată de Moldova, sunt curioși, ar putea într-o bună zi să caute o vacanță într-o țară nouă.

Le-am explicat ce urmează să le arăt și i-am rugat să nu încerce să fie drăguți, ci să fie obiectivi. Mi-au spus într-o voce că acest spot nu transmite nimic care i-ar face să vrea să viziteze Moldova. Nici un cârlig care să le atragă atenția și să-i facă curișoși. Un video care nu impresionează și care se termină prea brusc, fără ca să spună ceva.

Madame Desjardins, profesoara mea care vorbește la perfecție 5 limbi, este un mare specialist în perestroică și a călătorit foarte mult la viața sa, după ce s-a uitat la spot m-a întrebat de ce nu a văzut nici o imagine de oraș, de arhitectură. ”Dumneavoastră vreți ca oamenii să creadă că țara dvs este un sat mare cu peisaje rurale și cu oițe și căruțe?”, m-a întrebat ea. Dacă e așa, e foarte bine! Aveți peisaje frumoase, oițe și căruțe. Dar în acest caz de ce nu am văzut nici o stațiune balneară sau niște turiști care să facă hiking, dacă vreți să puneți accentul pe natura sălbatică?

Nu am decât să fiu de-acord cu ea. 75 la sută din noul clip despre Moldova sunt peisaje. Peisajele lui Lexx Bodylev, care sunt superbe. Dar…nu peisajele sunt punctul nostru forte. Amatorii de peisaje călătoresc în Islanda, în Noua Zeelandă, în Canada la urma urmei. Dar nu în Moldova.

Și atunci, ce ar ar fi acel ceva unic și special care să-i atragă pe turiști în Moldova? Cruci sinistre din piatră, biserici, icoane, lumânări? Iertată să-mi fie sincera credință că Dumnezeu e în fiecare din noi și că bisericile noastre s-au transformat în altceva decât locuri de refugiu spiritual. Bisericile din Moldova, modeste, de bun gust, frumoase, au rămas foarte puține și din cauza asta nu pot pretinde să fie un puternic punct de atracție pentru turiști, decât pentru cei care vor să facă mișto de lipsa bunului gust. Mai ales pentru cei din Occident, unde relația dintre societate și biserică este una foarte neutră și bine definită. Religia, care pentru fiecare dintre noi este atât de relativă, dar mai ales pentru turiștii străini, unde fiecare are Dumnezeul și credința sa – nu poate fi un puternic punct de atracție pentru a vizita Moldova.

Și atunci ce poate fi? Suntem la cel de-al doilea spot de atragere a turismului în Moldova. Este extraordinar ce se întâmplă. Suntem în chinurile facerii. Fără cele două spoturi, poate încă foarte mult timp nu ne-am fi întrebat dar ce avem noi de oferit străinilor?

Aș vrea să închei cu momente bune, după părerea mea. Și poate după un alt brainstorming inițiat de alți oameni talentați, se va naște un al treilea spot.Pentru că sigur cel de-al doilea spot nu este cel căruia vreau să-i fac share de fiecare dată când cineva mă întreabă despre țara mea. Pentru că nu este despre mine și nu este despre ceea ce iubesc eu în Moldova și cum o pot prezenta eu prin cuvinte și fapte. Și mi se pare atât de trivial că Agenția Națională a Turismului l-a acceptat necondițonat ca pe spotul oficial de țară. Iar din vechiul slogan: Ospitalitate, Tradiție. Mister nu a rămas nici urmă.

1. Momentul cu cosițele și fetițele e foarte frumos. Cred că este cel mai frumos din tot spotul. L-au remarcat și colegii mei. Poate nu are nimic special în el, dar transmite o stare de spirit, de familie, de căldură, de casă și de ospitalitate

2. Un chateau din podgoria de vița de vie. Ele sunt mai multe. Ele sunt frumoase. Ele trebuie promovate și puse mai mult în valoare. Dar filmate mai aproape. Ca turistul să înțeleagă care e legătura dinte vița de vie și castelul unde poate degusta licoarea lui Bachus.

3. Muzica lui Andrew Rayel. E foarte duios pianul, dar nu transmite gram din folclorul nostru, poate doar o adiere de doină. Dar îmi place că printr-un asemenea spot putem promova un tânar artist atât de apreciat pe plan internațional. În plus, și Jenea Boico este împlinit că-și promovează colegii de pupitru de mixaj. Ceea ce mi-ar fi plăcut mai mult, e ca muzica lui Rayel să se nască dintr-o bucată de bătură, sărbă, ciocârlie. Pentru că ele au identitate. Și noi avem nevoie și de tradiții și de modern pentru Moldova de azi.

4. Îmi place enorm de mult sloganul. Mai mult decât ”Ospitalitate. Tradiție. Mister”. Și decât orice alt slogan pe care l-am auzit vreo dată despre Moldova. Prin acest slogan s-a ales strategia promovării unui loc încă nedescoperit, necălcat de turiștii străini. Tocmai de asta, peisajele și icoanele nu mi se par atractive pentru a ilustra un asemenea slogan.

Tot ce am înțeles după lungile dezbateri pe tema noului spot, e că nu părerea noastră, a cetățenilor Moldovei, contează, ci impresiile clientului străin pe care vrem să-l aducem ca să-și cheltuie banii. Și dacă acest client, observând la magazin un pachet nou, să zicem de bomboane, nu vede pe el, din prima privire, măcar 3 motive pentru care ar merita să cumpere aceste bomboane, acesta va rămâne rece și va merge mai departe. Iar bomboanele numai nouă ni se vor părea extraordinare în continuare.

După mine, ceea ce ar putea înlocui prea multele peisaje, lumânări și cruci din actualul spot ar fi dovezi clare de identitate păstrată: muzică, costum, gastronomie mult mai gustoasă decât apare acum în spot, tradiții de sărăbători (colindătorii, momente frumoase din nunți tradiționale), arhitectura lui Bernardazii din Chisinau, festivalurile care au început să fie tot mai multe. Ele toate au un puternic magnet pentru a atrage turistul mult dorit în mica și frumoasa noastră țară.

Acum o jumătate de an, o moldoveancă din SUA mă ruga disperată să o ajut să găsească măcar un spot de prezentare a Moldovei. Nu exista atunci nici un spot. Acum avem tocmai două. Și sigur e loc de un al treilea sau poate chiar al patrulea. Poate ar fi mai indicat ca toți oamenii creativi din țară să arate Moldova lor. În final, oricum o vom găsi pe aceea care să ne placă nu la toți, dar la cei mai mulți. Mai ales turiști.
 
Sursa: nataalbot.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *