Actualitate

Încă un ORAŞ din România va avea METROU: Proiectul de buget al primăriei Timişoara prevede bani pentru demararea lucrărilor

În bugetul primăriei Timişoarei pe 2017 sunt alocaţi 137.000 de lei pentru studiul de prefezabilitate privind econfigurarea traseului de cale ferată în Timişoara prin introducerea liniilor în subteran, potrivit ziarului Opinia Timişoarei. „Dacă le ducem în subteran şi ecartul între şine e la fel pentru garniturile de transport intra-urbane de tip metrou, ca si pentru tren, este păcat să nu avem şi transport intra-urban daca vrem să îi spunem de tip metrou. Dar nu o reţea complexă. Pentru că la mărimea de acum a Timişoarei nu se justifică, dar pe traseul liniilor actuale, prin subteran, am putea să avem şi, hai să îi zicem metrou, care să aibă staţii şi la Gara de Nord, în zona Iulius Mall, unde vom avea dezvoltarea cea mai tare din România, Openville, care este în curs de construcţie. O a treia staţie în zona Grădinii Zoologice, în partea de est a oraşului şi se poate face o deviere înspre aeroport. Aste e conceptul meu şi într-o bună zi vom avea aşa ceva”, a punctat primarul Nicolae Robu.

Edilul Timişoarei a precizat că în Leipzig s-a construit o astfel de linie de metrou.

„După ce am lansat această idee şi erau atâtea articole care luau în deradere ideea, un cetăţean din Leipzig, plecat din Timişoara, mi-a scris să nu iau în seama toate bazaconiile care se scriu şi se spun şi să merg înainte pe acest drum pentru că în Leipzig s-a facut aşa ceva şi toată lumea este încântată”, a subliniat primarul Timişoarei.

sursa: capital.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *