Actualitate

ÎNCĂLCĂRI SUSPICOASE la alegerile locale: Într-o localitate a fost suspendat procesul de vot timp de 10 minute

Pavel Postica a menționat că înainte de ora 07.00 au fost deschise 26 de secții de votare, la ora 07.00 – 325 de secții, iar între 07.01 și 07. 15 – 24 de secții de votare. Primele constatări ale observatorilor Promo-LEX mai arată că în 15 secții de votare urnele de vot nu au fost sigilate corespunzător. Motivația membrilor biroului electoral a fost că nu au primit suficiente sigilii. În alte circa 11 secții de votare au fost depistate afișe electorale în preajmă.

În cel puțin cinci secții de votare, numărul buletinelor de vot primite de către birourile electorale au fost peste 3000, adică peste plafonul stabilit de legislație pentru o secție de votare.

În 15 cazuri au fost observate persoane neautorizate în incinta sau înafara secțiilor de votare. La secția de votare nr.16/43 din Jora de Mijloc, două persoane care s-au prezentat în calitate de observatori ai unui concurent electoral au intrat în secția de votare fără a avea legitimațiile corespunzătoare, au instalat echipament de filmat și au început filmarea procesului electoral. Membrii biroului electoral au suspendat procesul de votare pentru 10 minute pentru a decide dacă persoanele trebuie sau nu să se afle în incinta secției de votare și, chiar dacă majoritatea s-a pronunțat împotrivă, persoanele oricum au rămas în incinta secției de votare. Tot în Jora de Mijloc, a fost observată transportarea ilegală a alegătorilor la secția de votare. Acolo un mijloc de transport a venit de câteva ori pentru a aduce alegători.

Buletinele de vot în mare parte sunt păstrate în mod sigur, totuși în 42 de secții de votare buletinele par să fie păstrate într-un loc nesigur conform observatorilor. În funcționarea SIAS Alegeri, s-au atestat anumite pauze și lacune tehnice în mai multe secții de votare, în mare parte fiind cauzate de fluctuații ale internetului. Observatorii Promo-LEX au observat că în două secții de votare din Chișinău, alegătorii au identificat că la domicilie lor sunt înregistrate persoane necunoscute, iar la secția de votare 1/27, un observator a fotografiat buletinul de vot.

Asociația Promo-LEX în cadrul misiunii de observare a delegat 375 de observatori statici în fiecare secție de votare, dar și echipe mobile care monitorizează înafara secțiilor de votare.

La 20 mai, alegeri locale noi au loc în șapte localități: mun. Chișinău, mun. Bălți, com. Leușeni, raionul Hâncești, s. Nemțeni, raionul Hâncești, com. Jora de Mijloc, raionul Orhei , com. Volovița, raionul Soroca și com. Pârlița, raionul Ungheni. În total, în listele de bază au fost înscriși 749 272 de alegători. În municipiul Chișinău sunt 631 678 de alegători.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *