Incendiu în Portul Giurgiulești: Continuă dezasamblarea silozului afectat. Compania Trans Oil anunță posibilele cauze
Angajații IGSU din sudul țării continuă dezasamblarea silozului afectat de incendiu în Portul Giurgiulești. Potrivit salvatorilor, în urma intervenției salvatorilor și pompierilor aflați la fața locului, nu există riscuri pentru oameni și nici pentru infrastructura obiectivelor din zonă.
În același timp, compania Trans Oil, care operează în Portul Internațional Giurgiulești, a anunțat că incendiile ar fi putut provocate de „unele abateri de proiectare, implementate de conducerea companiei Danube Oil Company SRL, combinate cu o posibilă eroare umană”, scrie Radiomoldova.md.
De asemenea, compania a menționat că incendiile nu au provocat decese sau răniți, iar „toate pierderile financiare rezultate din acest incident au fost exclusiv suportate de către companie și nu a provocat daune nici unei proprietăți deținute de stat sau în proprietate privată”.
Precizările au fost făcute după ce premierul Natalia Gavrilița a declarat că orice încălcare în procesul de construcție și exploatare va fi sancționată conform legii, iar consecințele pentru oamenii din zonă, dar și pentru mediu, trebuie să fie despăgubite.
Vă amintim că, pe 16 ianuarie, în portul Giurgiulești a izbucnit un incendiu de proporții la un rezervor de păstrare a cerealelor. Din cauza mocnirii unei încărcături de peste 1.000 tone produs de șrot de floarea soarelui, a avut loc prăbușirea cisternei. Un nou incendiu, deja la un alt rezervor cu încărcătură de șrot, a fost raportat în dimineața zilei de vineri, 20 ianuarie, la doar patru zile de la primul incident.
Ministerul de Interne a declarat că incendiile repetate la silozurile din Portul Giurgiulești pun în pericol infrastructura critică de importanță națională și securitatea în zona de frontieră.
În urma incidentelor, s-a autosesizat și Procuratura Generală, care a anunțat că va investiga dacă sunt respectate sau nu normele tehnice și de securitate a exploatării silozurilor de păstrare a produselor afectate de incendiu.
Menționăm că incidentele în Portul Giurgiulești cu aprinderea și prăbușirea silozurilor continuă încă din septembrie anul trecut. Astfel, pe 15 septembrie 2022, pe teritoriul portului a fost înregistrat primul incident cu prăbușirea a două silozuri metalice pentru depozitarea șrotului în granule de floarea soarelui. Ulterior, la data de 13 noiembrie 2022, în interiorul a două din cele patru silozuri a fost înregistrată creșterea temperaturii (până la 100℃), iar pe 30 decembrie 2022, în timpul acțiunilor de evacuarea a produsului din interiorul silozurilor, unul dintre acestea s-a incendiat.