Începe demilitarizarea MAI? Poliţiştii ar putea deveni funcţionari publici cu statut special
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, acest proces va fi realizat prin demilitarizare poliției, cu stabilirea statutului de funcționari publici cu statut special. În același timp, se prevede demilitarizarea aparatului central al MAI și stabilirea statutului și locului personalului respectiv în sistemul de interne, precum și demilitarizarea structurilor subordonate ministerului, care nu exercită atribuții polițienești.
Întru realizarea acestui proces s-a efectuat analiza statelor de personal ale subdiviziunilor MAI și celor subordonate, în vederea identificării categoriilor de funcții care, în urma implementării legii noi cu privire la poliție și statutul polițistului și legii cu privire la serviciul carabinieri, vor desfășura activități polițienești sau de carabinieri, precum și cei care nu vor mai beneficia de acest statut.
Totodata, se definitivează proiectul unei hotărâri de Guvern privind modificarea structurii organizatorice a MAI, dupa aprobarea căreia va fi definitivat nomenclatorul funcțiilor care vor dispune de statutul special (de polițist, de carabinier, de ofițer de urmarire penala, de salvator), statutul de functionar public și functionar.
După: tv7.md