UE / Nato

Începerea lucrărilor la gazoductului Iași-Ungheni este pas spre INTEGRAREA EUROPEANĂ a Republicii Moldova

Proiectul gazoductului Ungheni-Iaşi face parte din Programul Operaţional Comun ‘România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013’ şi va fi derulat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Ministerul Economiei din Republica Moldova.

‘Proiectul gazoductului reconfirmă şi rolul României de partener crucial al Republicii Moldova în efortul integrării europene, inclusiv sub raportul racordării efective, fizice, la spaţiul european”, informează Executivul.

Victor Ponta va avea discuții bilaterale cu omologul său de la Chişinău, Iurie Leancă, alături de care va participa și la inaugurarea lucrărilor gazoductul Iași-Ungheni.

Contractul privind construcţia gazoductului Iaşi – Ungheni a fost semnat pe 8 august. Proiectul face parte din cadrul Programului Operaţional Comun ‘România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013’ şi va fi derulat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Ministerul Economiei din Republica Moldova.

Proiectul are o durată de implementare de 17 luni şi urmăreşte asigurarea unui nivel superior de securitate energetică pentru Republica Moldova şi partea estică a României, prin diversificarea surselor de alimentare cu gaz.

”Beneficiarii finali ai acestui proiect sunt agenţii economici, consumatorii casnici, furnizorii de servicii sociale esenţiale (precum asistenţa medicală sau îngrijirea copiilor), furnizorii de activităţi educative sau alte servicii sociale şi de caritate”, arăta Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Bugetul total al proiectului este de 26,4 milioane de euro, din care 7 milioane de euro, adică 26,42%, reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Comun ‘România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013’, finanţat prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, declara, în iulie, după o întâlnire cu vice-prim-ministrul, ministrul Economiei din Republica Moldova, Valeriu Lazăr, că dorinţa guvernelor României şi Republicii Moldova este ca lucrările la gazoductul Iaşi – Ungheni să fie gata până la sfârşitul anului.

‘Dorim ca gazoductul Iaşi – Ungheni să fie operaţional de la începutul anului viitor. Obiectivul investiţional va transporta 500 milioane de metri cubi de gaz în prima fază, urmând ca în faza următoare să fie construită şi o staţie de comprimare. Porţiunea de sub-traversare a podului va fi de 700 de metri, gazoductul urmând să aibă o lungime 16 km pe partea românească şi de aproximativ 10 km pe teritoriul Republicii Moldova’, a spus Constantin Niţă.

Gazoductul va putea transporta la capacitate finală 1,5 miliarde metri cubi de gaze, mai mult decât cele 1,3 miliarde metri cubi de gaze ce reprezintă necesarul de consum al Republicii Moldova.

Premierul Victor Ponta va participa şi la Forumul Euroregiunii Siret – Prut – Nistru, care cuprinde 2 judeţe din România (Iaşi şi Vaslui) şi 23 de raioane din Republica Moldova. La eveniment va lua parte şi comisarul UE pentru energie, Gunther Oettinger.

Sursa: stiri.tvr.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *