Război

Începutul sfârșitului. „Autoritățile” de ocupație pro-ruse cer ca oamenii să părăsească de urgență regiunea Herson, alipită recent la Rusia

Autoritățile de ocupație din regiunea Herson au cerut ca civilii să părăsească urgent Hersonul. Mesajul a fost postat pe canalul Telegram al “administrației” regionale.

De asemenea, autoritățile pro-ruse au reamintit că toate unitățile și ministerele din administrația civilă trebuie să se mute de pe teritoriul alipit de Putin la Rusia pe malul stâng al Niprului în decurs de o zi.

Din cauza situației tensionate de pe front, a pericolului sporit de bombardare masivă a orașului și a amenințării cu atacuri teroriste, toți civilii trebuie să părăsească imediat orașul și să treacă pe malul stâng al râului Nipru!”.

La 21 octombrie, guvernul rus a aprobat subvenții pentru locuințe și plăți pentru cei care au fost forțați să părăsească Hersonul. În document se spune că rezidenții vor primi 100.000 de ruble (aprox. 1600 USD) și o subvenție pentru locuință într-o sumă forfetară și trebuie să depună o cerere în acest sens. Șeful regiunii Crimeea anexate Rusiei, Serghei Axionov, a declarat că, la 22 octombrie, centrele au început să accepte cereri de plată din partea “cetățenilor ruși” care au părăsit Hersonul și partea dreaptă a regiunii.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armata rusă pregătește un atac asupra centralei hidroelectrice Kahovska din regiunea Herson și că barajul ar putea fi minat.

Dacă va fi aruncat în aer, peste 80 de așezări, inclusiv Hersonul, se vor afla într-o zonă de inundații rapide. În același timp, “guvernatorul interimar al regiunii Herson”(așa cum îl numesc propagandiștii), V. Saldo, a afirmat, de asemenea, că există “un pericol imediat de inundare a teritoriilor din cauza distrugerii planificate a barajului de la centrala hidroelectrică Kahovska”.

Experții militari au declarat că subminarea barajului nu are niciun sens din punct de vedere militar pentru Ucraina. În opinia lor, Rusia ar putea, teoretic, să facă acest pas “nebunesc” în încercarea de a păstra Hersonul. Cel mai probabil, autoritățile de ocupație stârnesc în mod deliberat panică pentru a forța populația locală să plece, au asigurat experții.


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *