(ÎNCOTRO?) PLDM nu vrea modificarea sistemului electoral. Filat își va asuma revenirea PCRM la putere?
Referindu-se la mai multe date vehiculate pentru desfăşurarea alegerilor parlamentare ordinare, Vlad Filat şi-a argumentat poziţia anunţată anterior în favoarea zile de 30 noiembrie. Este adevărat că am intrat într-un an electoral. Însă prea devreme unii au intrat în campanie electorală. Mai avem încă să muncim foarte mult până la alegeri. Păreri pot să fie diferite, însă avem norma legală, care stabileşte foarte clar perioada când pot fi organizate aceste alegeri. Această dată este cea de 30 noiembrie 2014. Cei care vorbesc despre alegeri anul viitor, trebuie să înţeleagă că ele ar putea să aibă loc nu mai târziu decât 3 luni de la data alegerilor precedente, ceea ce înseamnă sfârşit de februarie. Eu nu văd cum am putea să intrăm în campanie electorală în perioada sărbătorilor de iarnă sau atunci când este rece afară şi nu poţi să organizezi cel puţin comunicarea cu alegătorii”, a spus preşedintele PLDM.
El consideră că, pe moment, Republica Moldova nu este pregătită pentru modificarea sistemului electoral, dar se arată dispus să poarte discuţii cu partenerii de coaliţie la această temă. „Aşteptăm, desigur, şi avizul Comisiei de la Veneţia, care va fi la sfârşitul lunii martie, în cadrul Reuniunii Comisiei de la Veneţia. Dar şi acest aviz nu va determina adoptarea (noului sistem mixt – n.r.). Republica Moldova trebuie să fie pregătită instituţional şi nu doar de această transformare. Noi ne dorim ca în campaniile electorale concurenţa să fie între idei, proiecte şi oameni. În niciun caz nu trebuie să fie determinat votul de bani sau de alte influenţe. Noi nu suntem pentru această modificare de legislaţie. Desigur, discuţii, dacă ele sunt necesare, vom purta, vom asculta toate argumentele, însă poziţia noastră este că Republica Moldova nu este pregătită pentru un asemenea sistem electoral”, a precizat Vlad Filat.
Liderul PLDM afirmă că, în cadrul coaliţiei de guvernământ, nu se poartă discuţii privind constituirea unui bloc electoral comun pentru următoarele alegeri parlamentare. „Nu, noi aşa discuţii nu am avut. Partidele politice trebuie să participe de sine stătător în campanie, fiindcă sunt angajamente asumate în alegeri, ele trebuie să fie prezentate la nivel de implementare în alegeri şi să-şi expună programul de viitor. Cel puţin, în coaliţie noi acest lucru nu l-am discutat. Şi, cel puţin, ce ţine de PLDM, pot să vă spun că noi vom participa de sine stătător în campania electorală. Noi am fost sinceri dintotdeauna cu alegătorul, nu vom căuta să ne ascundem sub construcţii diferite, politice sau de altă natură pentru a obţine vot. Noi vom merge sincer în faţa oamenilor, vom prezenta rezultatul muncii şi le vom prezenta ce urmează să facem noi în Republica Moldova primind mandat din partea cetăţenilor”, a spus Vlad Filat.
El nu exclude posibilitatea desfăşurării unor referendumuri, concomitent cu alegerile parlamentare, dar a evitat să exemplifice temele la care ar putea fi consultată societatea. „Ar fi fost ideal, dacă noi am fi putut modifica Constituţia în Parlament. Pentru că deputaţii au primit mandat din partea cetăţenilor, inclusiv având acest drept de a modifica Constituţia, dacă întrunesc numărul necesar de voturi. Cert este că urmează să căutăm soluții pentru problemele care ţin de reglementările actuale ale Constituţiei, şi nu este vorba de un articol sau două, doar că nici nu poţi să vii în faţa cetăţenilor cu un text foarte complicat, stufos de modificare a Constituţiei. Noi avem şi alte probleme care trebuie să le rezolvăm, care, din păcate, la ora actuală doar printr-un referendum pot fi rezolvate. Nu am să le spun acum. Dar avem în vedere şi acest lucru. Vom discuta cu colegii din coaliţie, nu vom lansa niciun proiect, în nicio formă, până în momentul în care nu vom avea consens în coaliţie. Consider că orice iniţiativă importantă, lansată unilateral, nu poate avea finalitate. De aceea, vom comunica cu colegii în cadrul coaliţiei, ne vom consulta cu toţi partenerii, atât interni şi externi şi, dacă vom ajunge la o concluzie solidară că trebuie să facem acest lucru, de ce nu?”, a admis liderul PLDM, Vlad Filat, în interviul pentru Europa Liberă, citat de IPN.
IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!