CSI / Rusia

INCREDIBIL! La Moscova vodca ucide mai mulți oameni decât accidentele de circulație

În paralel, cercetătorii au investigat disparițiile premature (până la vârsta de 55 de ani) din rândul familiilor a 49.000 de persoane, spre a constata în ce măsură vodca a contribuit la rata deceselor. Este cel mai mare și cel mai complex studiu de acest fel realizat în Rusia, iar concluziile sale sunt devastatoare.

Vodca asasină

Pe scurt, se pare că 25% dintre bărbații ruși mor până la 55 de ani din cauza băuturii. Este vorba despre boli ale ficatului și alte afecțiuni conexe, dar și de accidente, bătăi, crime domestice și sinucideri, toate pe fondul bețiilor. Spre comparație, aceeași rată în Marea Britanie (și ea o țară recunoscută pentru însetare bahică; ce-i drept mai puțin pe bază de spirtoase) este de 7%. Vestea bună ar fi că tendința este în scădere, dat fiind că în 2006, segmentul celor între 15 și 55 de ani decedați din pricina alcoolului era de 37%. De reținut, însă, că în anumite zone mai vitregite – Siberia spre exemplu – peste jumătate din cei care dau colțu’ din cadrul amintitului eșantion de vârstă, își datorează sfârșitul vodcii. Speranța de viață a bărbaților ruși este de 64 de ani (față de, spre exemplu 70 în România sau 82 în Japonia), situându-i pe aceștia în ultimul sfert al celor 193 de state documentate, la același nivel cu papuașii sau cu malgașii.

Un alt criteriu de referință amintit în contextul studiului este că mai mulți ruși se prăpădesc din cauza alcoolului decât în accidente de circulație. Procentele studiului, traduse în cifre absolute la nivelul întregii Rusii, înseamnă 500.000 de decese pe an – din cei 143 de milioane de ruși -cauzate de iureșul bețiilor.

Băutura ca virtute istorică

Consumul de vodcă este parte din cultura națională, potrivit părerii cvasi-unanime a populației ruse. Legenda spune chiar că, în secolul 10, cneazul Vladimir cel Mare a refuzat să treacă la islamism pe motiv că băutura era interzisă de Coran. Cert este că de-a lungul secolelor țarii Rusiei au încurajat consumul de alcool al populației, inclusiv pentru creșterea veniturilor la visterie. La fel a făcut și Stalin, care însă era conștient și de virtuțile subjugatoare ale băuturii în rândul maselor. Când în 1985 Gorbaciov a inițiat o extrem de impopulară formă de prohibiție, s-a constatat că pierderile anuale la buget se cifrau la cca 8 miliarde de dolari. Concluziile studiului ruso-britanico-francez sunt că, pentru a fi eficiente, măsurile economice prohibiționiste (cum ar fi creșterea prețului) trebuie dublate de controlul pieței alcoolului contrafăcut, dar mai ales de măsuri educative care, în timp, să rafineze mentalitatea.

Moldova și Coreea de Sud, medalii de aur

Să menționăm că, în ciuda iubirii lor nemărginite pentru vodcă, rușii se situează abia pe locul trei în lume la consumul mediu individual de spirtoase (cca 8 litri pe cap de locuitor, anual, sub Estonia și, atenție!, Coreea de Sud, ambele cu peste 9 litri de tărie per capita), iar la capitolul „băutură de orice fel" (adică vin, bere, spirtoase și altele) se situează abia pe patru, cu 16 litri, într-un clasament dominat autoritar de Republica Moldova (cu 18,5 litri), între cele două super-puteri clasându-se Cehia și Ungaria. Nici România nu stă rău în clasamentul bețiilor, ocupând un meritoriu loc șapte, cu 15,5 litri de de fiecare român. În fine, autorii studiului invocat mai relevă că media ridicată a consumului de spirtoase la ruși se datorează excesului băutorilor patologici care consumă cam 2 litri de alcool pur pe săptămână. Desigur, până mor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *