Moldova

Incredibil: Voronin l-a demis pe Iu. Muntean din PCRM. Vezi motivele

Președintele Voronin a venit la serviciu la 7.30. I-a adunat în regim de urgență pe toți fruntașii PCRM, cu excepția lui Iu. Muntean, secretarul general al partidului. Voronin arată dezolat, reacționa nervos și nu răspundea la salutul colegilor. Într-o atmosferă tensionată, el le-a comunicat acestora că din mai multe raioane ale republicii a fost informat că Iu. Muntean, care a dispărut din Chișinău de mai bine de o săptămână, se află în teritoriu și face campanie electorală în favoarea unui deputat român. Muntean, a spus Voronin, în loc să se ocupe de problemele partidului nostru, umblă prin raioane și-i îndeamnă pe moldovenii care au cetățenie românească să iasă duminică la votare. Acum îmi dau seama că ziarul TIMPUL a avut dreptate când a scris că Muntean a jucat „Hora unirii” cu unioniștii din Atlanta, SUA, a constatat liderul PCRM. „Nu m-aș mira dacă pe urmele lui Muntean ar porni și unii dintre voi”, a mai spus Voronin.

Propunerea acestuia de a-l demite pe Muntean din PCRM a fost votată unanim – doar cu două abțineri și două voturi contra.

Solicitat de noi să comenteze demiterea lui Muntean, I. Dodon a spus că el întotdeauna a știut că Muntean e unionist, dar „spectacolul organizat de Vladimir Nicolaevici e fariseic. El înțelege că noi ne-am băgat în electoratul lui și acum încearcă să se mute mai spre dreapta, mai spre Ghimpu”. Să nu uităm, a mai spus Dodon, ce a scris cu mai mulți ani în urmă ziarul TIMPUL despre rudele lui Voronin din România. Eu cred că el a folosit acest prilej pentru a face agitație proromânească și a-i îndemna pe moldovenii care au cetățenie română să iasă duminică la votare. Eu întotdeauna l-am bănuit pe Voronin de unionism, a mai adăugat Dodon.

(Reporter special)
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *