Editorial

Încrucișare monstruoasă între moldovenismul cu ușankă rusească și cel cu papion european

Fiind întrebat de ce au făcut asta, liderul grupării a adus un „argument” năucitor: „Ștefan cel Mare a prădat de 3 ori Bucureștiul, el nu a drujît (nu a fost prieten) cu românii și nu-i aștepta ca pe niște oaspeți”… 

Nu infantilismul acestui „argument” șochează și nici impertinența și cinismul lor, ci monstruozitatea morală a „argumentului”: ca să vezi, ei îl apără pe Ștefan cel Mare de …români, fiindcă el, cel mai mare domnitor român, …nu a „drujît” cu românii. Dacă Ștefan cel Mare nu a „drujît” cu românii, nu pot drujî cu românii nici urmașii lui care „apără poruncile” lui Ștefan, precum apără și poruncile lui Lenin.

Unele reacții din presă și de pe rețelele de socializare au fost emoționale, „protestatarii” fiind declarați „bădărani, „clovni fără creieri”,„animale”, „gorile roșii” ș.a., ele însă nu au exprimat exact esența evenimentului și fizionomia ideologică a celor care au venit să-l „apere” pe cel mai mare român care nu a „drujît cu românii”.

Cei care au mai avut iluzii privind natura moldovenismului sper că au înțeles ce mâncare de pește e aceasta: o doctrină naționalistă bolșevică de sorginte sovietică, imperialistă care e profund antimoldovenească (antiromânească) și e îndreptată împotiva independenței Moldovei, dar și a României, profound antieuropeană și servește drept ideologie a forțelor care luptă împotriva integrării europene a R. Moldova. Astfel, acest moldovenism este o ideologie antinațională și antistatală, care convine neoimperialismului rusesc și e profund ostilă retoricii proeuropene a actualei Alianțe PLDM-PD.

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: „noul val” de politicieni care a venit la putere în 2009 se circumscrie acestei politici neoimperiale a Rusiei, succesoare de drept a URSS, a acelei Rusii a lui Putin care pretinde că ar avea „dreptul istoric” să limiteze suveranitate statelor care au făcut parte din URSS. Noii politicieni, fiind mai „pragmatici”, au renunțat la ițarii moldovenismului primitiv și au îmbrăcat fracul unui moldovenism cu papion european, care, prin esență, nu se deosebește prin nimic de primul. Că lucrurile stau anume așa ne-o demonstrează faptul că și sub actuala administrație „anticomunistă” și pro-europeană „moldoveniștii”, care aglutinează în rândul lor toate grupările antieuropene și antiromânești – de la „inocente” onegeuri rusești la grupări șovine și profasciste – se simt în largul lor și beneficiază de sprijinul tacit și discret al actualei guvernări.

Astfel, nu-i de-a mirării faptul de ce nu a fost văzută prin preajmă poliția, acea poliție care i-a apărat cu atâta grijă părintească pe ultranaționalistul rus Rogozin și pe patriarhul rus Kiril care a venit să le spună românilor basarabeni că ei fac parte din „spațiul spiritual rusesc”. Aceste grupări antiromânești și antieuropene sunt o emanație a actualei guvernări care, ca și guvernarea comunistă, nu a ridicat un deget ca să pună capăt războiului informațional și ideologic care-l poartă Rusia împotriva R. Moldova care continuă să fie invadată de televiziunile rusești, agenți ruși și de o numeroasă și agresivă coloană a a cincea a Moscovei…

„Protestatarii” nu erau niște „republicani”, „antimonarhiști” sau „stataliști” convinși, dovadă lozincile lor – „Prinţul român în Moldova e străin!” și „Afară din Moldova”, iar „statalismul” lor era trădat de lozinca „Trăiască şi-nflorească Republica Moldovenească!” Rețineți, nu Republica Moldova, ci Republica Moldovenească, cea sovietică și socialistă, care a făcut parte din URSS, nu din Uniunea Europeană sau (și) NATO…

Într-un cuvânt, manifestarea rușinoasă de ieri este opera actualei guvernări liberale și democratice care e plodul încrucișării monstruoase dintre moldovenismul cu ușankă rusească (Voronin, Tkaciuk, Dodon, Șelin) și cel cu papion european (Timofti, Lupu, Filat, Streleț). 

Și unii, și alții se închină și se roagă la același domn, dar cu rugăciuni diferite…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *