INCULPAȚI ÎN FUNCȚII PUBLICE. Un învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari a devenit șef la Primăria Chișinău
Acum doi ani, Procuratura Generala anunța că, în anii 2012-2016, când era șef-adjunct al Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău nr.1, Mihai Stratulat, împreună cu un complice, a însușit prin înşelăciune şi abuz de încredere 38,7 mln lei de la doi chișinăuieni, sub pretextul de a-i ajuta să privatizeze niște terenuri din capitală. În 2017, cei doi au fost reținuți și puși sub arest preventiv. Ulterior, Stratulat a văzut libertatea, însă dosarul i se examinează până în prezent la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. Maria Vieru, ofițer de presă al Procuraturii Generale, a confirmat pentru portalul nostru de știri că Stratulat are și astăzi calitate procesuală de inculpat.
Solicitat de TIMPUL, Mihai Stratulat ne-a spus că a avut tot dreptul să participe la concursul de angajare atâta timp cât instanța nu i-a interzis acest lucru. „Nu am restricții sau vreo hotărâre care m-a condamnat sau restricționat la careva servicii. Interesați-vă, dați o cerere la sistemul judecătoresc, poate vă răspund ei la întrebarea cum e bine sau mai puțin bine”, a adăugat el.
Potrivit juristului Vladislav Gribincea, legislația nu interzice expres ca inculpații să ocupe funcții publice, însă Legea cu privire la funcționarul public și statutul funcției publice stipulează suspendarea din funcție a funcționarilor cercetați penal.
„Legea stabilește că, din momentul în care ai calitate procesuală, trebuie să fie suspendat din funcție. Prin urmare, din punct de vedere logic, reiese că în acest caz nici nu poți fi angajat. Și automat apare o problemă. De aceea, dacă el nu are nicio restricție stabilită prin textul unei hotărâri judecătorești, cred că cel care l-a numit în funcție ar trebui să-și asume decizia asta și să vină cu anumite explicații”, a precizat Gribincea.
Viceprimarul de Chișinău, Victor Chironda, despre care se vorbește pe culoarele primăriei că l-ar proteja pe noul șef de la cadastrul funciar, nu vede vreo problemă în cele întâmplate. Dimpotrivă, el se arată destul de mulțumit de accederea lui Mihai Stratulat în această funcție, motivând că Primăria duce mare lipsă de resurse umane.
„Exista prezumția de nevinovăție și atâta timp cât nu este o decizie a instanței, nu putem spune că omul este vinovat. Noi am organizat concurs, iar conform legii, omului cu dosar și fără o decizie a instanței nu îi este interzis să participe. S-a înregistrat numai el și a câștigat. Iată, avem 10 funcții pe site-ul primăriei cu alte concursuri deschise, dar nu se înregistrează nimeni. Nu vreți să veniți la noi la primărie să lucrați? Eu nu am cu cine să lucrez”, a menționat viceprimarul.
Pentru infracțiunea cei i se incriminează, Mihai Stratulat riscă de la 8 până la 15 ani de pușcărie, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe termen de până la 5 ani. Menționăm că el este fiul lui Ion Stratulat, fost primar de Orhei și vice-ministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, care a fost și membru al Consiliului Politic al Partidului Democrat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!