Editorial

Încurcături moldovenești

Dintr-un anumit punct de vedere înțeleg această temere și ea este firească. Ceea ce noi numim „dreapta”, de obicei proeuropeană, proromânească și cea care reprezintă „partea bună” a societății noastre este într-o mare încurcătură. 

Partidul Liberal s-a asociat cu Plahotniuc și probabil va dispărea în curând ca partid politic, PLDM este demult un muribund, odată cu încarcerarea lui Filat (dar și înainte de asta), unionismul este dezbinat pe mai multe segmente, care se încurcă una pe alta, cu PNL și Pavlicenco, care se chinuie de ani să convingă basarabenii că este cu inima și sufletul alături de România, cu „Dreapta” și Guțu, care după mai multe încurcături și acrobații politice, s-a regăsit într-o „dragoste profundă” pentru tot ce este românesc, iar acțiunile unioniștilor din 27 martie și crearea Sfatului Țării 2, dau impresia mai mult că vor să devieze atenția societății de la problemele țării și să dea un respiro actualei coaliții de guvernare banditești. La rândul ei Platforma nu este scutită de acuzații, atât față de calitatea și moralitatea liderilor, cât și față de multiplele legături cu Țopii, dar și cu Usatîi, pe care presa și televiziunea lui Plahotniuc au încercat să le întoarcă pe toate părțile. Și de Maia s-a spus că este un pic aeriană și idealistă, pornită în politică dintr-o tresărire de orgoliu și prea încurcată în mesaje, care sunt deopotrivă „stataliste” și „unioniste”. Mai pe scurt, încurcătură mare la moldoveni cu alegerea și cu preferințele electorale pe „dreapta”.

Pisica și șoarecele

De fapt asta a și vrut Plahotniuc și ceea ce noi numim Partidul Democrat, care nu este altceva decât o improvizație politică de fațadă pentru o gașcă de bandiți care controlează țara. Indiscutabil că acest om și anturajul său controlează multe în acest pseudostat. Pot numi oameni lor în toate funcțiile și instituțiile-cheie, pot cocheta cu europenii, pe care-i conving că sunt profund proeuropeni și în absența lor va fi un haos total în țară, iar rușii vor fi a doua zi la Prut, că dacă vine Dodon (pe care Plahotniuc îl controlează și îl manipulează cum vrea) sau Usatîi va fi rău pentru toți, că aceștia a doua zi ne vor duce în uniunea euroasiatică, iar secera și ciocanul socialiștilor sau mitraliera lui Usatîi vor deveni coșmarul moldovenilor. În același timp, îi pot convinge pe ruși că le sunt mari prieteni, că vor mai departe prezența „pacificatoare” la Tiraspol, iar „neutralitatea” este cea mai bună strategie de securitate a R. Moldova, părere în care, fără jenă ideologică sau de orientare externă, au fost de acord cu „socialiștii” lui Dodon și „comuniștii” lui Voronin. Și pe români îi pot zăpăci, sprijinind unionismul, care se poate aduna nestingherit la Palatul Național și dezbate problema reunificării cu România sau la Academia de Științe, unde Congresul Diasporei Unioniste stabilește că anul 2018 va fi anul de sfârșit al R. Moldova, pentru că Basarabia va reveni la România. Iar unioniștii pot defila masiv pe bulevardul Ștefan cel Mare, fără opoziție și constrângere, lansând slogane pan-românești.

Dar cel mai important, îi pot prosti pe moldoveni, pe noi, pe cetățenii acestei improvizații de stat. Ați vrut, dragi moldoveni, vinovat pentru „jaful secolului”, poftim! Filat la închisoare! Și îl vom ține cât vrem, spre deliciul mai multor pămpălăi care cred că așa s-au spălat pe mâini. Au vrut moldovenii președinte ales de popor. Pas des problemes! Curtea Constituțională a dat cetățeanului acest drept, brusc considerând că tot ce a fost după 2000 a fost de fapt anticonstituțional, iar acum totul revine la „normalitate”. Drept că au fixat alegerea pentru 28 octombrie, adică să aibă suficient timp să întărească toate pârghiile de putere și să fure ce-a mai rămas.

În realitate, acest joc de-a pisica și șoarecele, în care noi și restul celor enumerați mai sus (europeni, ruși sau români) suntem evident rozătoare, nu are decât un singur scop și o singură finalitate – menținerea acestui grup mafiot și oligarhic la putere. Plahotniuc are de la cine învăța din acest punct de vedere, a trecut școala lui Voronin, care în 2001 a venit la putere pe valul vectorului euroasiatic, iar în 2005 devenind brusc proeuropean și românofil de circumstanță. Pentru ca în 2009 iarăși să devină prorus, antieuropean și românofob. Acrobații moldovenești deja experimentate, cu aceiași actori și paradoxal, aceiași spectatori. Și suptul țâței de la două vaci, pentru că noi, restul, sugem altceva.

Profilul moldoveanului ideal

Nu se teme Plahotniuc de europeni, cu atât mai mult de români, pe care-i crede proști. Poate un pic de americani și de ruși, care nu au jumătăți de măsură la rezolvat probleme cu oameni de acest gen. Dar ambilor are ce să le ofere, ca să-i împace. Există un sigur lucru de care se teme Plahotniuc și bandiții lui. De oamenii simpli ai acestui popor, care moldoveni sau români, ruși sau găgăuzi, europeni sau euroasiatici, unioniști sau „stataliști”, au ajuns la capătul răbdării și sunt gata să dea cu furci și topoare în această gloată de nesimțiți care au pus pe brânci R. Moldova. Și aici dau dreptate înflăcăratei și împătimitei susținătoare a Platformei DA, pentru că această formațiune este singura forță politică capabilă să mobilizeze și să organizeze un protest social masiv împotriva oligarhiei lui Plahotniuc. Toate lucrurile importante care s-au întâmplat din 2015 încoace, toate cedările oligarhiei au fost rezultatul faptului că Platforma a reușit cu ajutorul societății să mențină o presiune socială constantă asupra lui Plahotniuc și acoliților săi. A fost cea mai formidabilă dovadă de mobilizare socială pe care am realizat-o de când suntem stat independent și acest lucru trebuie să ne dea încredere și curaj pentru a continua acest efort și a ne mobiliza exemplar în continuare. Frica de a fi rupți în bucăți a oprit această clică să aleagă un președinte docil și comod, pentru că asaltul asupra Parlamentului la momentul învestirii guvernului banditesc a fost edificator asupra riscului de a provoca o societate aflată la limita răbdării din cauza sărăciei, disperării și furiei.

Prin urmare, profilul moldoveanului ideal în anul 2016 este cel al unui individ revoltat și rebel, care nu mai este dispus să rabde, pentru că după 28 octombrie 2016, cu greu va mai putea schimba ceva. Români sau moldoveni, „unioniști” sau „stataliști”, ruși sau găgăuzi, proeuropeni sau euroasiatici, platformiști sau usatiști, peneliști sau dreptiști, pasiști sau ce-a mai rămas din peledemiști, suntem cu toții obligați să facem un exercițiu de solidaritate socială și de protest prin care să punem în genunchi clica mafiotă. Iar această capacitate de consolidare, ne place sau nu, o are la ora actuală doar Platforma Demnitate și Adevăr, alături de care trebuie să ne regăsim începând cu data de 24 aprilie. Mă refer aici cu precădere la mișcarea unionistă, care speră și este încrezută că exercițiul de reunificare este paralel lucrurilor care se întâmplă în R. Moldova. Fără un concurs și o participare comună de demontare a oligarhiei nu poate fi reunire, pentru că până vor veni DNA și instituțiile românești să ne dezoligarhizeze, ne mănâncă lupii. Deja faptul că 24 aprilie este ziua de adunare a Sfatului Țării 2 nu face bine ideii de solidaritate și consolidare, pentru că pe aceeași greblă a călcat Mihai Ghimpu, când a fixat mitingul PL în ziua convocării Marii Adunări Naționale, fapt ce i-a adus începutul sfârșitului. Reunificarea înseamnă pregătirea unui stat moldovenesc și a unei guvernări proeuropene și pan-românești, care să poată realiza reîntregirea – politic și popular. La fel cum și Platforma trebuie să înțeleagă că unionismul este o forță sănătoasă și de o vitalitate intelectuală deosebită, care poate și trebuie atrasă în realizarea asanării politice a R. Moldova. Pentru că dacă s-a făcut alianță cu Usatîi și Dodon, este anormală și de neînțeles eventualitatea unui refuz de a colabora cu forțele unioniste.
Dincolo de aparențe și încurcături, lucrurile sunt foarte simple, deoarece R. Moldova este pur și simplu divizată în două tabere. Una a guvernării, nelegitime și nereprezentative din punct de vedere a principiilor elementare de democrație și cealaltă a poporului, care deține supremația suveranității și puterii reale, drept consfințit prin Constituția țării, așa cum este ea calică și invalidă. Și care a fost flagrant încălcată de la 1991 încoace, inclusiv, dar mai ales, după 30 noiembrie 2014. Restul sunt improvizații și foc de paie. Cel puțin acum avem o claritate a situației, pentru că cine se va sustrage de la protestul social masiv împotriva guvernării este evident o unealtă a oligarhiei lui Plahotniuc.

Toate lucrurile importante care s-au întâmplat din 2015 încoace, toate cedările oligarhiei au fost rezultatul faptului că Platforma a reușit cu ajutorul societății să mențină o presiune socială constantă asupra lui Plahotniuc și acoliților săi. A fost cea mai formidabilă dovadă de mobilizare socială pe care am realizat-o de când suntem stat independent și acest lucru trebuie să ne dea încredere și curaj pentru a continua acest efort și a ne mobiliza exemplar în continuare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *