(INEDIT) Un sucevean încearcă să refacă drumul parcurs pe jos până la Roma de legendarul Badea Cârţan în urmă cu 117 ani
Mirel Magop, în vârstă de 44 de ani, este un pasionat globetrotter, dar de această dată va străbate drumul încălţat cu opinci şi îmbrăcat în costum popular, ca pe vremea lui Badea Cârţan.
Bărbatul a ales să plece în această călătorie de la Casa Muzeu a lui Badea Cârţan din comuna Cârtişoara, judeţul Sibiu, chiar în ziua în care se împlinesc 102 ani de la moartea legendarului ţăran. El plănuieşte să ajungă la Roma, la Columna lui Traian, la 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României.
În total, temerarul globtrotter va străbate aproape 2.000 de km pe jos, iar în desagă şi-a pus patru perechi de opinci şi mai multe cămăşi ţărăneşti, dar şi câteva cărţi, în mod simbolic, la fel ca Badea Cârţan, care obişnuia să aducă în desagi, peste munţi, cărţi în limba română.
În călătoria sa, Mirel Magop spune că vrea să treacă şi pe la Sarmizegetusa de unde să ia un pumn de ţărână din pământul românesc, pe care să o presară la baza Columnei lui Traian de la Roma, aşa cum a făcut şi predecesorul său.
Badea Cârţan a făcut prima sa călătorie pâna la Roma în iarna anului 1896 şi se spune că, după ce a ajuns la Columna lui Traian, s-a aşezat sa se odihnească la baza columnei, iar văzându-l îmbrăcat în hainele tradiţionale, un jandarm italian a exclamat "Un dac a coborât de pe Columna!", transmite corespondentul RRA, Carmen Vulcan.
Sursa: RADOR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!