CSI / Rusia

Inflaţia din Rusia, la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani

Preţurile produselor de consum au înregistrat o creştere cu 16,9% faţă de martie 2014, în februarie nivelul inflaţiei anuale fiind de 16,7%, a comunicat Serviciul Federal de Statistică din Moscova.

Media inflaţiei estimate de 20 de economişti în cadrul unei analize Bloomberg a fost de 16,8 procente, această fiind depăşită de creşterea lunară cu 1,2% a preţurilor produselor de pe piaţă din Rusia, potrivit Bloomberg.

Economie în recesiune

Banca Centrală a Rusiei îşi continuă politică de relaxare monetară pe anul în curs, după ce în 2014 a înregistrat şase episoade de creştere a dobânzii de referinţă, ca urmare a declanşării primei perioade de recesiune după criză din 2009.

Un sondaj recent desfăşurat de institutul de stat VTsIOM arată că situaţia economică a devenit principala îngrijorare a ruşilor, surclasând teamă de inflaţie galopantă. "Mesajul cheie din partea băncii centrale este că nivelul inflaţiei lunare intră într-un ritm de creştere apropiat de valorile normale", consideră Dmitry Polevoy, economist şef în cadrul ING Moscova.

Cu toate acestea, inflaţia va urcă spre 17,5% în cursul acestui an, scumpirile cele mai mari urmând să fie înregistrate pe finalul primului semestru, estimează Polevoy.

Alte preţuri în fiecare săptămâna

Preţurile alimentelor au înregistrat în martie o creştere de 1,6% faţă de cele din februarie, în timp ce restul mărfurilor s-au scumpit cu doar 1,4 procente, cel mai redus nivel de creştere din ultimele patru luni, afirmă statisticienii ruşi. Pratic, scumpirile înregistrate săptămânal se apropie de un nivel de 0,2% în cursul lunii martie, fiind cel mai scăzut ritm al inflaţiei din noiembrie 2014 şi până în prezent.

Contracţia economică, frână în calea inflaţiei

Banca Centrală a Rusiei susţine că impactul prăbuşirii rublei şi al sancţiunilor economice impuse ţării va dispărea în cursul acestui an, oficialii instituţiei mizând pe contracţia economică pentru a acţiona că o frână în faţă fenomenului inflaţionist.

În primul trimestru al acestui an, rublă rusească s-a dovedit a fi cea mai performanţă moneda din pieţele emergente, recâştigând 2,6 procente în faţă monedei americane, până la cursul de 55,15 ruble/dolar.

Redresare economică abia din 2016

Balanţa riscurilor s-a schimbat către o "răcire semnificativă a creşterii economice", a anunţat Elvira Nabiullina, guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, odată cu reducerea dobânzii de referinţă cu 100 de puncte de baza, până la nivelul de 14%.

Prognoza oficialilor din cadrul instituţiei indică o deteriorare continuă a economiei din Rusia până în primul trimestru al anului viitor. Nabiullina consideră că o altă scădere a dobânzii poate fi efectuată doar în condiţiile în care nivelul inflaţiei se va reduce.

Analiştii băncilor străine susţin însă că datele statistice obţinute în luna martie nu o vor opri pe Nabiullina să opereze o nouă scădere a dobânzii de referinţă cu încă 100 de puncte de baza. "Sunt semne că banca centrală va reduce în continuare dobânda în cadrul şedinţei programate pentru sfârşitul lunii aprilie", consideră Vladimir Osakovskiy economist şef pe relaţia cu Rusia din cadrul Băncii Americii.

sursa: business24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *