Inflaţia Turciei va ajunge aproape de 62% la finalul acestui an
Banca Centrală a Turciei a se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să se situeze aproape de 62% la finalul acestui an, transmite Bloomberg.
De asemenea, instituţia va continua înăsprirea politicii monetare cât timp va fi necesar, într-o manieră graduală, şi se aşteaptă la un proces de dezinflaţie în 2024.
Săptămâna trecută, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda de politică monetară mai mult decât estimau analiştii, primul semn că oficialii adoptă măsuri mai agresive pentru reducerea inflaţiei.
La cea de-a treia şedinţă de politică monetară prezidată de noul guvernator Hafize Gaye Erkan, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda de referinţă de la 17,5% până la 25%. Majoritatea economiştilor estimau o majorare până la 20%.
În luna iulie, rata inflaţiei s-a situat la 47,83%, iar în august ar urma să depăşească 55%.
Economia Turciei a înregistrat în trimestrul doi din 2023 o creştere anuală peste aşteptări, de 3,8% (de la 3,9% în primele trei luni din 2023), datorită cheltuielilor solide ale gospodăriilor, dar analiştii se aşteaptă la o încetinire spre finalul anului, pe fondul reducerii efectelor măsurilor de stimulare şi ale majorării dobânzilor.
Comparativ cu primul trimestru din 2023, PIB-ul Turciei a crescut cu 3,5% în perioada aprilie-iunie 2023, de asemenea peste estimări. Analiştii se aşteaptă pe ansamblul acestui an la o expansiune de 2,9%.