Actualitate

Înmânare de premii pentru Laureații Concursului „Scrisoare Mamei”

 Cei mai activi elevi au fost din raioanele Edineț, Hâncești, Cahul, Briceni, municipiile Chișinău, Bălți și Comrat. Elevii au scris scrisori de dor, de dragoste sau de recunoștință față de mamă și au fost jurizați de o comisie alcătuită din lectori universitari, scriitori și jurnaliști, persoane dinafara sistemului de învățământ preuniversitar. „Sunt copii foarte talentați, cu perspective mari. Experiența ne arată că cei care devin învingători la concursurile noastre ulterior sunt apreciați inclusiv la nivel internațional”, a spus Elena Vorotneac.

Președintele juriului, Adriana Cazacu, doctor în filologie, conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, a spus că, dacă la edițiile anterioare unii autori au fost penalizați pentru greșeli de exprimare, în acest an lucrările au fost foarte îngrijite. Elevii au fost apreciați pentru creativitate, originalitate și reflectarea realității, sensibilizare și corectitudinea scrierii. Adriana Cazacu a îndemnat copiii să le scrie scrisori mamelor lor măcar o dată pe an.

Rodica Guțu, șefa interimară a Direcției educație, tineret și sport, a spus că, acum patru ani, fiind membră a juriului, a înțeles că sunt copii care doar prin intermediul scrisului pot să-și exprime gândurile, doar foaia albă poate să-i asculte și să-i înțeleagă. Ea a dat asigurări că DGETS va susține și în continuare acest concurs.

În total, la concurs au participat 2550 de elevi, dintre care 2000 au scris scrisori în limba română și 550 în limba rusă. Premiile bănești au fost de 500, 1000, 1500 și 2000 de lei. Scrisorile învingătoare vor putea fi citite ulterior pe pagina de Facebook a concursului.

Sursa: Ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *