Actualitate

Instructor auto prins cu mită de 300 de euro

Potrivit denunțătorului, bărbatul, instructor la ÎS „Centrul de Pregătire a Specialiștilor pentru Armata Națională" filiala Cahul, ar fi pretins 600 de euro, susținând că are influență asupra persoanelor publice din cadrul Secției Înregistrare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Cahul, în vederea promovării examenului de calificare a conducătorilor auto și obținerea permisului de conducere (categoriile "A2", "B", "C1").

Ca rezultat al măsurilor speciale de investigații şi acțiunilor de urmărire penală, instructorul a fost prins în flagrant delict în momentul primirii sumei de 300 de euro, bani transmiși sub controlul CNA.

Instructorul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pe un termen de 72 ore.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 alin. (2) lit. b) Cod Penal – trafic de influenţă.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.  

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *